Cuvânt și iubire

Pe la orele amiezii eram foarte aproape de locul unde Apostolul lui Iisus, Andrei, semănase bobul din care azi se înalţă crucea Mînăstirii Nămăieşti, sfinţind locul. Turla se prefigura dinaintea privirii noastre, straşnice mîini necunoscute o ridicaseră acolo în prima jumătate a secolului VI, într-o zonă cu străvechi urme istorice şi de un pitoresc aparte. Măicuţele Gabriela şi Alexandra ne-au întîmpinat cu aceeaşi creştină bunăvoinţă. Zidurile mînăstirii se înalţă pe o stîncă aleasă de Domnul, ale cărei contururi de daltă sînt încă vizibile. Icoanele prinse pe pereţi, ca-n toate străvechile şi frumoasele case româneşti, atribuie prin tradiţie lumina incoercibilă şi lină a altarului suprem. Potrivit unor exegeţi, biserica ar fi existat şi pe vremea dacilor, ca templu închinat zeului Zamolxe. Alţii afirmă că nu ar fi exclusă posibilitatea ca Mînăstirea să fi servit ca loc de refugiu în perioada trecerii popoarelor migratoare. Cei mai mulţi susţin că rolul grotei ar fi fost acela de adăpost creştin în timpul stăpînirii romane, în zonă existînd garnizoane militare puternice, care controlau legătura dintre Pasul Bran şi Dacia Superioară. Mînăstirea Nămăieşti nu mai are nevoie de documente suplimentare care să-i ateste statornicia în credinţa neamului românesc. Negru Vodă şi Sfîntul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Dobrogea şi-n ţinuturile pînă la Carpaţi, sînt puternice repere istorice şi religioase. Cît priveşte interiorul bisericii, contemporanii nu au intervenit aproape deloc. Masa din altar, cioplită odată cu încăperea, dovedeşte faptul că locul a fost dintru început unul de rugăciune. Tot adaosul contemporan din mobilier şi ornament, îmbină smerenia cu bunul gust, ca proporţie şi armonie. Prin coşul circular care străpunge tavanul în exterior şi se continuă cu turla, pe vremuri, fusese intrarea. În 1601, Gavril Voievod ridică deasupra bisericii o cruce de piatră care este distrusă de obuze în primul război mondial. O altă intervenţie majoră pentru biserică este făcută de petiţia banului Radu Golescu, în calitate de vornic al oştirii, care cere lui Alexandru Ipsilanti înfiinţarea unei şcoli cu dascăl român în zonă, motivat de prezenţa la 10 km a Mînăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se desfăşura demult o activitate tipografică şi culturală iniţiată de Matei Basarb. Despre şcoala care a funcţionat într-una din chiliile mînăstirii, au rămas multe mărturii valoroase. Asupra Mînăstirii Nămăieşti s-au abătut de-a lungul vremii jafurile, incendiile provocate de bombardamentele Primului Război Mondial care au distrus stăreţia, o parte din locuinţele măicuţelor. Au pierit atunci, mistuite de foc, şi o serie de documente preţioase, dar icoana făcătoare de minuni s-a salvat singură. Cîteva odoare sfinte şi cărţi bisericeşti au fost salvate de un sergent pe nume Ion Mustaţă, care toată noaptea a luptat cu flăcările prin gloanţe şi obuze. Acest erou este pomenit zi de zi la slujbe în biserică, alături de alţi eroi ai locului. Întorcîndu-ne la legendă, aflăm de la măicuţele Gabriela şi Alexandra cum trei păstori au auzit în vis glas de înger şi bătăi de clopot, iar în a treia seară li s-a arătat în vis chiar Fecioara Maria, indicîndu-le intrarea în grota unde se afla icoana cu chipul său.

Icoana Maicii Domnului are puteri vindecătoare

Ciobanii au găsit icoana în partea de nord a peşterii şi au primit poruncă sfîntă să facă lăcaş de închinăciune şi slavă în cinstea Intrării în biserică a Fecioarei Maria. Aşa se explică de ce Mînăstirea Nămăieşti are două hramuri: „Intrarea Maicii Domnului în biserică”, pe 21 noimebrie, şi hramul „Izvorul Tămăduirii”, în prima vineri de după Paşti. Despre icoană se spune că a fost pictată de către Sfîntul Apostol Luca, dimpreună cu alte unsprezece, după chipul şi asemănarea Maicii Domnului, binecuvîntîndu-le chiar Maica Sfîntă, înainte ca apostolii să le ia cu ei prin lume pentru propovăduirea creştinismului. Aceasta a fost adusă de Apostolul Andrei care a făcut popas lîngă templu, gîndindu-se că va găsi un preot dintre slujitorii lui Zamolxe pe care să-l creştineze. Coborînd în grotă, nu a găsit pe nimeni, iar legenda spune că ar fi rostit „NEMO EST” (nu este nimeni aici), de unde şi numele de Nămăieşti dat satului încărcat de spiritualitate. S-a făcut voia Domnului şi în privinţa locului icoanei în mînăstire. Aşezată pe peretele din stînga al bisericii, icoana şi-a ales, se spune, ea însăşi locul, refuzînd să rămînă în altar, unde fusese dusă prima oară. În fiecare dimineaţă, călugării o găseau pe podea, căzută din cuie. Glasul Maicii Domnului a fost cel ce i-a călăuzit pe monahi, arătîndu-le că icoana trebuie să fie aşezată la îndemîna credincioşilor. Şi tot Maica Sfîntă a fost aceea care i-a învăţat pe cei ce se chinuiau să restaureze chipul deteriorat al icoanei, că încercările de acest fel vor fi în zadar, deoarece nimeni n-ar mai fi putut picta chipul adevărat al Fecioarei. Minunile se săvîrşesc tot timpul aici. Am putea înşira o adevărată cazuistică. Măicuţele se roagă pentru credincioşi, s-au rugat şi pentru noi, pelerinii veniţi de departe. Şi în zilele de lucru treptele mînăstirii freamătă de oameni care vin plîngînd şi pleacă bucurîndu-se în Domnul nostru Iisus.

Slujba de sfinţire a icoanei a fost oficiată de Î.P.S. Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Icoana salvată cu ajutorul nemijlocit al Maicii Domnului din cîteva intemperii a fost restaurată în întregime, adăugîndu-i-se o coroană de aur şi poleială din acelaşi metal preţios. Slujba de sfinţire a icoanei a fost oficiată de Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi se află acum în slavă şi bucurie, pentru tot creştinul în nevoi. În schit mai există o icoană asemănătoare, făcătoare de minuni, cu o legendă la fel de frumoasă, dar mai apropiată de vremurile noastre. Tot prin ajutorul nemijlocit al Maicii Sfinte, sinistrul decret 410 din 1959, prin care maicile au fost izgonite, nu s-a putut înfăptui pe deplin. Măicuţele au rămas statornice în credinţă, au ridicat cu propriile puteri un sat cu 33 de chilii, număr statuat în visul ciobanilor de însăşi Maica Domnului, rămînînd prin vreme acelaşi. Micul sat de măicuţe adoarme şi se trezeşte după legile divine. La Nămăieşti timpul nu se măsoară în zile şi ani, ci în smerenie şi credinţă. Chipul Maicii Domnului din icoană ne priveşte egal pe fiecare, trebuie doar să ştim a-i căuta privirea. Se spune că icoana a vindecat şi vindecă boli, ajută femeile să aibă copii, exorcizează puterea necurată. Cine a venit şi s-a rugat cu credinţă icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni a primit vindecări de boli grele. Maicile nu vorbesc despre minuni, pentru că ele nu doresc plata pe pămînt, ci în ceruri, dar nici nu le ascund. Vorbesc însă despre credinţa vindecătoare. Doar cei care cred cu tărie se pot vindeca cu puterile Icoanei Făcatoare de Minuni de la Nămăieşti. Prin credinţă poţi muta chiar şi munţii, spune măicuţa Alexandra, dar oamenii sînt grăbiţi, vor să li se îndeplinească rugile imediat. În acest loc binecuvîntat de Dumnezeu, credincioşii găsesc alinare nevoilor şi tămăduirea bolilor şi rătăcirilor de tot felul.  Pentru cei aflaţi în necaz se roagă şi măicuţele de la Nămăieşti. Icoana Făcătoare de Minuni continuă să ocrotească, să ajute, să lumineze calea şi sufletele celor credincioşi. Tot puterea Sfintei Icoane ocroteşte Nămăieştiul de furiile naturii. Sătenii aprind lumînările păstrate din noaptea Învierii şi aşteaptă „vocea schitului”: clopotele care prin dangătul lor alungă răul şi urgia. “Credinţa este cea care ne-a ţinut întotdeauna”, mărturisesc cele două măicuţe, căci la fel cum dăm corpului hrană, sufletului trebuie să-i dăm credinţă. Iată că, într-un spaţiu relativ restrîns, creştinul străbate timpuri ce au prefăcut din temelii noţiunea de om şi credinţă, conjugîndu-le, aşezîndu-le în raporturi armonioase, dialogînd cu sfinţenia într-un imn comun cu cei care au făcut ca acest loc să fie tezaur creştin; locul în care cerul se amestecă în toate şi hotărăşte frumuseţea ca s-o pună la îndemînă cu florile, cu răcoarea, cu pădurea, cu îngerii păzitori pentru noi, oricine am fi, ori de unde am veni. Locul miroase a mir, a iarbă, a vînt, a smirnă, a pădure, a bucurie,  a stele, a soare, a lumină creştină. E nevoie de o simplă ridicare a ochilor spre cer ca îngerii să ne vadă şi să nu stea degeaba, s-o anunţe pe Maica Sfîntă să-şi cheme Fiul, pe Iisus, să stea de vorbă cu noi prin fereastra spre lume a mînăstirii. Vom fi fost şi noi, cei plecaţi de acasă, pelerini, să-i iubim acestui loc vechile şi noile sfinţenii….

Mînăstirea Nămăieşti se află în comuna Valea Mare – Pravăţ‚ judeţul Argeş. Aşezată la 5 km NE de Cîmpulung, biserica este în întregime săpată în stîncă de mîini necunoscute, datată din prima jumătate a sec. XVI (1547). Pe pereţii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemînatic realizate, cu figuri de sfinţi şterse în pridvorul sudic, interiorul este nepictat, cu icoane atîrnate pe pereţi; Aici se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, atribuită de tradiţie Evanghelistului Luca, înrămată în argint la 1798, litografiată în 1871 de Maior Papa Zogeu şi o cruce veche din 1601, ridicată lîngă turlă de Radu Postelnicu; Tot aici se găsesc hrisoave cu proprietăţi din anii 1542 şi 1572 şi cărţi foarte vechi. Mînăstirile Nămăieşti, Corbii de Piatră şi Cetăţuia lui Negru Vodă sînt cele trei aşezăminte monahale rupestre ce alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se află în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti, a doua la 10 km de Câmpulung Muscel, iar cea de a treia pe şoseaua Câmpulung-Târgovişte, în comuna Cetăţeni.

Maria Diana Popescu

Revista  Art-emis