Cuvânt și iubire

De câteva zile şi nopţi, primăvara a venit frumos şi anul acesta cu adierile ei duioase şi îmbrăţişări de vânt încălzitor… Insulele de zăpadă de pe câmpuri dispar discret şi parcă se retrag mai sus peste dealuri până pe vârfurile reci ale munţilor. Prin parfumul delicat al florilor răsărite din pământul dezgheţat, şi-a anunţat intenţia de a zbura pe cerul inmiresmat al spiritualităţii noastre, prima manifestare cultural artistică de la care invitaţia de participare a venit cu pas uşor, asemeni căprioarelor din pădurile reliefului lin din partea de răsărit a Braşovului, unde urma să înmugurească florile interpretative ale creaţiei Părintelui Ghelasie.

Chiar cu riscul de a mă exprima într-o formă banală, trebuie mărturisit ca oamenii din acest binecuvântat colţişor al ţării noastre, localitatea Teliu, avându-i în fruntea lor pe Parintele Costin Butnar şi pe D-nul Primar Şerban Vasile, sunt cu adevarat iubitori ai oricărei forme de artă creatoare spre Slava Numelui Lui Dumnezeu şi folosul oamenilor,  iar roadele, de câţiva ani tot încep să apară.

Manifestările începeau pe data de 17 martie din timpul prânzului, iar noi cei invitaţi pentru a rosti din scrierile Avei Ghelasie, adică Afrodita Androne (Afro) – de care am mai “vorbit” în scrierile mele aici, Jean Lemne (Jenel) – nelipsit şi el de pe blogul meu, împreună cu subsemnatul am pornit spre Ţara Bârsei, ei doi de-abia pe la 5 şi ceva dupa amiază din Bucureşti iar pe mine m-au îmbarcat din Ploieşti cu mult dupa 6 seara .
Între timp, câteva persoane cu suflet mare chemate tainic de Ava Ghelasie, ajunseseră in decorul de primăvară transilvană de la Teliu, unde aerul rece coborat din înălţimile munţilor ţinea cât mai treaza amintirea iernii ce parcă nu vroia să-şi ia catrafusele şi să se mute odată de la noi. Probabil că dânşii mai străbatuseră şi în alţi ani drumul ce urma să-l parcurgem şi noi cât de curând, de au ajuns aşa repede şi la adresa exactă.

… oricum dupa o nouă acomodare cu împrejurimile tipic rurale din jurul Bisericii şi ale aşezământului cultural ce contrastau plăcut cu modernele autoturisme parcate cu grija de a nu păta cu ceva nuanţa de autentic românesc al unei asezări din Ardeal, au purces in acord cu programul plănuit de organizatori la Slujba de pomenire a Parintelui Ghelasie oficiată de Părintele Arhimandrit Hristofor.

Rugăciunile Bisericii se înalţă ca un miros de bună mireasmă către Tronul Sfintei Treimi…iar prinoasele credincioşilor sunt forma materială de milostenie oferite în Numele Lui Dumnezeu pentru pomenirea adormiţilor robilor Săi.

Bogdaproste!

 

Odată partea liturgică încheiată , din fotografii ne dăm seama că s-a trecut la perindarea pe scena a celor prezenţi pentru a da viaţă unei părţi a operei Parintelui de la Frasinei. Deschiderea oficilă a recitalului i-a aparţinut, firesc aş spune, Părintelui Costin Butnar cel pe care aveam să-l descopăr peste cîteva ore ca fiind un adevarat om “de scena”.

… gheaţa fiind spartă, cu binecuvântarea Parintelui au urcat pe scena: d-nul Adrian Munteanu … un domn în faţa a căruia cu smerenie mă înclin… (mare dar de la Dumnezeu e discreţia !)

Au urmat si alte cateva persoane deosebite, dăruite şi cunoscute de Dumnezeu , din rândul cărora am avut bucuria la momentul potrivit să cunosc cateva… Saru’ mâna mamei doamnei preotese!

Acest prim buchet de versuri a fost aşezat în vasul cu apa curată al muzicii corului Alithea.

Pentru a se atinge mai bine iconicul creaţiei literare a Avei Ghelasie au urcat pe scenă şi slujitorii Sfintelor Altare.

Şi pentru că Împăraţia Cerească a fost adesea asemanată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu o Masa Împărătească, s-a trecut la o mica forma de pregustare a acestei Bucurii binemeritate.

… îmi place să cred ca aceasta a fost o mica repetiţie pentru momentele festine ce aveau să urmeze când ne vom face şi noi apariţia .

Glasul Părintelui Ghelasie a îmbrăcat iconic cu nuanţele sale carpatine bucuria întâlnirii de suflet a celor ce l-au cunoscut cândva pe trăitorul vieţii pustniceşti din monahismul românesc de sfarşit de secol XX. Din imagini se vede că cel care a avut bucuria să-l “introducă în scenă” pe Ava a fost Domnul Marius Ciulica.

Programului cultural artistic din prima zi a fost încheiat în mod oficial de prezentarea propriilor creaţii poetice susţinute de scriitorul, teologul , poetul şi prietenul nostru Florin Caragiu.

… cel pe care tare mult mi-aş fi dorit sa-l ascult dând glas scrierilor sale, … însoţit de poetul Eugen Serea cu ultimul volum de poezii intitulat limpede ca un apus senin şi tainic: “Vecernie”

Mulţumesc frumos pentru cartea dăruită!

Între timp, noi cei trei întârziaţi, străbăteam cu viteza legală kilometrii de drum şerpuitor printre munţi şi staţiunile turistice de pe Valea Prahovei, până ne-am trezit uşor derutaţi aproape de intrarea în Braşov , oraş pe care din studiile aprofundate asupra hărţilor electronice, trebuia să-l ocolim pe centură, mergând oarecum spre Sfântul Gheorghe, trecând prin localitatea Prejmer, de a carei cetate ne legau amintiri cinematografice din vremea studenţiei, şi urmând şoseaua lină pe relieful depresionar, aveam să ajungem fără complicaţii la destinaţia noastra – Teliu.
Totul a decurs conform planului, doar cu câteva mici excepţii. daca tinem cont că la un moment dat, de pe centură am virat dreapta spre Buzău vre-o câţiva km, prin sate ale căror nume mi-a fost cu neputinţă să le pronunţ, dar sa vi le mai si reproduc,… iar bornele kilometrice, singura salvare a şoferului, erau jupuite şi şterse cu mare simţ de răspundere, de am crezut pentru câteva secunde că localnicii pârjoliseră totul în calea năvălitorilor, adica a noastră…

Drept urmare, după câteva încercări zadarnice de descifrare a celor scrijelite pe bornele cu pricina, fixand autoturismul marca Opel Corsa, cu numarul de inmatriculare “B-nu ştiu cât-AFR”, proprietate personală a Afroditei, cu farurile în tufele unde erau ascunse şi spre care Jenel şi-a luat inima în dinţi şi a pornit în plină noapte, am întors maşina din trei mişcări şi ne-am luat tălpăşiţa înspre locul de unde greşisem initial – centura Braşovului. După o scurtă convirbire telefonică pe care Afro a avut-o cu cei care ne aşteptau, am continuat plini de încredere călătoria noastră, numai că de data asta nu am mai greşit virând la dreapta, ci la stânga, înspre o localitate cu nume neaoş românesc de data asta dar, pe care trebuia să o ocolim. Dupa întrebările din om în om am înţeles că pentru a ajunge la Teliu trebuia să ţinem drumul drept.

“Aţi văzut ce uşor era? Trebuia să mergem drept” – am concluzionat toţi.

Când am ajuns la destinaţie i-am găsit pe participanţii la evenimentul cultural, atâţi câţi mai rezistaseră până la ora târzie când ne-am făcut noi apariâia, vizionând proiecţia unui film rusesc foarte bun, ca de altfel orice film artistic în care joacă sau care e regizat de Nikita Mihalcov, cel care în visele mele cu totul ne-realiste, dacă m-ar suna şi mi-ar cere să joc într-o producţie de-a domniei sale, aş pleca în momentul imediat următor spre Moscova, iar pe parcursul drumului garantez că aş învăţa să vorbesc şi ruseşte, nu numai să numar de la 1 pana la 10 – singurul lucru cu care m-am ales în cei 8 ani obligatorii de limbă rusă la şcoală.

Aşa cum îi stă bine musafirului, nu după mult timp am fost invitaţi să luăm cina împreună cu toţi cei prezenţi, iar la sfârşitul mesei care pe lângă bunătăţile de post a fost presărată cu discuţii de suflet şi de duh foarte frumoase şi folositoare, conduse cu mare abilitate şi farmec de gazda noastră Părintele Costin Butnar, am fost cu toţii ţinta unei întrebări cu un mare grad de dificultate tot din partea părintelui care, încercând să formulez cât mai aproape de adevar, suna cam aşa: “Acum vreţi să mergem să vă arăt unde veţi fi cazaţi sau vreţi să mă duc să aduc chitara?” Răspunsul a fost aproape la unison “Da”, si bine-nţeles ne refeream la partea a doua a întrebării.
Acum privind în urmă, realizez că, “cenaclul muzical literar artistic” creat ad-hoc – la care părintele ne-a încântat de-a dreptul cu vocea şi talentul muzical, şi la care noi am contribuit cu versurile căutate la repezeală prin memorie pentru a fi în temă cu subiectele cântecelor , dacă nu era perioada de post ci ar fi fost dezlegare şi la alte alte licori înveselitoare – cu siguraţă s-ar fi prelungit poate cu puţină bunavoinţă din partea participanţilor până aproape de bătăile de clopot ale slujbei de Duminica dimineaţa.

Pentru o mai clară părere ar fi foarte potrivite câteva imagini filmate de D-nul Eugen Serea care a avut foarte bună inspiraţie de a înregistra momentele de atunci şi pe care aşteptam cu nerăbdare să le vedem… şi să le postam. Acolo se poate vedea cum eu luat fiind pe nepregătite am mai sărit câte o strofă… am mai uitat câte un autor.

După o noapte destul de scurtă în privinţa timpului de odihnă – asta dacă ţinem cont că eu fără 8 ore de somn mă mişc de parcă aş fi puţin teleghidat – a doua zi dimineaţa, în Duminica Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, am participat la Sfanta Liturghie împreună cu credincioşii satului care ne priveau cu atâta căldură şi buna-cuviinţă românescă adevarată, că aveam impresia unei reveniri în mijlocul unei comunităţi familiare, ceea ce de fapt este Biserica. Atunci am vazut şi noi pentru prima data împrejurimile la lumina zilei.

… La sfârşitul slujbei, dupa cuvântul de învăţătura despre Cinstirea Sfintei Cruci, ţinut în faţa poporulul român binecredincios prezent în Biserică, Părintele a făcut invitaţia celor doritori la partea a doua a recitalului de poezie în memoria Parintelui Ghelasie, ce avea să înceapă imediat în spaţiul frumos amenajat pentru astfel de evenimente culturale.
Drept să spun nu ne aşteptam să vină nimeni în afara celor implicaţi direct în creearea acestei manifestări, dar ne-am bucurat să vedem cum cateva femei şi câţiva bărbaţi ai satului care, în loc să ţină drumul spre casă, s-au abatut să ne asculte pe noi spunând versurile Avei de la Frasinei.
Parintele nu a pus rabdarea nimanui la încercare, şi a dat semnalul de începere a spectacolului de poezie, prezentandu-ne pe fiecare în parte ca un adevarat om de scenă.

În faţa oamenilor, sus pe scena, apare sentimentul de răspundere faţă de cei care din bunatate sufletească şi dragoste de Adevar şi frumos, vin să asculte cuvintele scrise de persoane atinse de Harul Lui Dumnezeu.

… Ne bucuram ca într-un colţ al sălii, cu discreţie îşi găsise locul şi D-na Preoteasă Alice Butnar, a cărei aniversare era chiar atunci pe 18 martie!

La Mulţi Ani cu Sanatate, Pace şi Bucurii!

Într-o înţelegere tacită şi rapidă cu Afro şi Jenel am înţeles că e cazul să sparg eu gheaţa…

Dupa o introducere în plan artistic referitoare la ziua de prăznuire a Sfintei Cruci şi o scurtă călatorie cu ochii sufletului, tot în dimensiune poetică, în spaţiile monahale ale ţării noastre, am purces la rostirea frumuseţilor iconice ale poeziei şi prozei Părintelui Ghelasie….eu cu versurile…

Jenel a avut curajul sa intre in universul prozei…

 Afro în felul ei delicat a mângâiat auzul tuturor cu versurile părintelui poet …

Totul se derula sub privirile atente a celor din sală…Un mic amanunt,  în spatele lui Florin Caragiu sunt tot eu care la un moment dat, m-am strecurat tiptil de pe scenă din nevoia de a da folosinţă batistei ce o uitasem în buzunarul hainei…

Dar n-am ramas acolo… am revenit… si am continuat… Jenel si el a prezentat in felul lui inconfundabil ceea ce pregatise …iar Afro a incantat iarasi …
 Mi-a venit din nou randul sa invit auditoriul in povestea unei poezii…
Mestrul Jean Lemne a avut din nou prilejul sa de-a curs invitatie venita tainic din partea Parintelui Ghelasie…

Arta dramatică este doar una din calităţile acestui suflet mare ascuns într-un trup atât de firav…

 Privind acest colţ de Românie autentică, mă gândeam că prin vorbele pe care noi le rosteam pe scenă, la întoarcerea acasă dacă aparea întrebarea: “Cum a fost?”, se raspundea invariabil:“Frumos!”;”Da’ ce au zis acolo?”; Nu ştiu , da’ a fost frumos” .

Dar, cu orice risc am continuat … rau nu avea cum să fie pentru că alături de noi era şi icoana Celui Ce a zis: “Fără Mine nu puteţi face nimic”

Nu eram singuri!

După o aproximativ o oră am ajuns la finalul recitalui de poezie, moment ce ne-a dat sentimentul şi speranţa lucrului dus la bun sfarşit.

Spectacolul însă nu se încheiase, pentru că Parintele Butnar care ne-a fotografiat din toate unghiurile, a urcat din nou pe scenă şi aşa cum îi stă bine gazdei a încheiat într-un mod personal invocând în cântec Mila Lui Dumnezeu aşezându-ne pe toţi “La umbra Crucii Tale” … şi după rugăciunea “Tatal nostru” ne-a mai fotografia odată.

… Cred ca e de prisos să mai spun că totul a fost filmat, şi ca aşteptăm imaginile cu o nerăbdare cel puţin egală ca intesitate cu aceea când aşteptam să vină bunătăţile de pe masă.

Ce s-a intamplat mai departe, discuţiile frumoase, invitaţia părintelui de a-i trece pragul casei împreună cu alţi oameni minunaţi, timpul petrecut împreună, cadrul natural de o frumuseţe aparte, drumul de întoarcere, şi mai ales chipurile duhovniceşti ce au străjuit întâlnirea noastră de suflet …

Toate acestea s-au aşezat adânc în inimile noastre ca un dar tainic venit din partea Părintelui Ghelasie de la Frasinei.

Nu mă simt inspirat să fac o încheiere a acestei pagini de amintire frumoasă, aşa că, în loc de altceva, mă voi întoarce să privesc iaraşi imaginile de la acest moment deosebit în viaţa comunităţii de la Teliu, la care am avut bucuria să fim prezenţi şi noi, şi care ca orice lucru inspirat de Dumnezeu a fost numit simplu “Recital Omagial de Poezie Creştina“.

Vă mulţumesc!

Doamne ajută

Florin Nan

Marţi, 27 martie, 2012

florinnan.blogspot.com