„BOABE DE LACRIMI – un documentar despre avocatul şi jurnalistul Vasile Plăvan, din Basarabia“
Artur Silvestri rămâne „OMUL FAPTEI MARI“, „grădinarul“ naţiei, căreia i-a dedicat întreaga viaţă. „OMUL FAPTEI fără nume“ care a ştiut mereu să scotocească în scump pământ românesc. El însuşi era o istorie prin cunoştinţele acumulate, prin trăirile sale. Trecutul era prezent şi prezentul trecut. Mirosul de „vechi“ avea mireasma duhovnicească.
Chipurile strămoşilor, ale marilor voievozi, ctitori, monahi, oameni valoroşi dar uitaţi, au fost puse în valoare în mod firesc. O simţea ca pe o datorie de onoare să aducă în faţă pe cei care au scris cu sânge istoria acestei ţări.
Un OM al dreptăţii, al jertfei. Un Om iubit de Cel de sus, întotdeauna! Un «grădinar» ales!
Aveam un proiect comun, în a scrie o carte despre ieromanahul Adrian Făgeţeanu care îl cunoscuse pe «moşul» sau fostul mitropolit al Bucovinei, Tit Simedru. Îmi promisese sprijin din toate punctele de vedere. Între timp, intervenise o dorinţă a bunului părinte şi am amânat acest proiect.
Primisem o copie după cartea unchiului meu Vasile Plăvan, fost jurnalist şi avocat la Cernăuţi, participant la Marea Unire din 1918, Boabe de lacrimi, apărută în anul 1936. Eram hotărâtă să o re-editez, şi îi cerusem sfatul „bunului grădinar Artur Silvestri“.
„Sfatul“ a fost unul copleşitor. Şi-a manifestat intenţia de a o re-edita dansul, cu toate costurile aferente la Editura Carpathia Press. Un gest unic în aceste zile tulburi! O bunătate ce nu am întâlnit-o niciodată. „Boabe de lacrimi“ ediţie îngrijită şi prefaţată de mine, cu o postfaţă de Artur Silvestri a văzut lumina zilei la scurt timp. O carte care a apărut în 1000 de exemplare şi a fost distruibuită gratuit la bibliotecile săteşti şi mănăstiri în matie 2007.
Nu am ştiut niciodată cum să-i mulţumesc pentru acest efort ziditor. În corespondenţa noastră i-am vorbit şi de alţi oameni care scriu şi nu au posibilitatea de a-şi edita cărţile. Mereu a înţeles şi a fost deschis în a aduce în faţă nume noi dar care aveam ceva de spus.
A ajuns la dânsul o monografie bine documentată scrisă de Petru Ciobanu – „Monografia satului Cupca“. Cunoscând autorul, ştiind ce muncă titanică a depus pentru a termina această carte, l-am făcut cunoscut în revistele ARP şi la comemorarea unui an de la plecarea spre cele veşnice, am făcut o plachetă pentru familie, care a fost găzduită de bunul grădinar. „Ideea despre o carte privind opera istoricului Petre Ciobanu merită încurajată însă câteva imperative trebuie evocate. Fiind nu o monografie (căci această reclamă alt efort) ci o „evocare“, va fi în afară de îndoială obligatoriu să apară „sensul generic“, scopul, „fabula“ ce vehiculează. În absenţa acesteia ceea ce reiese este o simplă culegere de pagini răzleţe şi nimic mai mult, având doar o funcţiune sentimentală.
De aici rezultă necesitatea de a croi planul, adică sumarul şi „mărimea“ ansamblului căci dacă nu se face acest proiect, întregul se dezechilibrează şi efectul va fi diminuat.
Dar fiindcă sunt şi „inedite“ şi „cuvinte de amintire“ la un loc, s-ar putea orândui toată materia în patru capitole, între care începutul şi sfârşitul să cuprindă o „explicaţie“ şi, deci, un „bilanţ“ iar conţinutul masiv – „evocări“ şi „inedite“. Această formulă se întrebuinţează curent şi nu-s motive de a se face derogări“.
Prezenţa mea în volumele colective se datorează tot acestui mare Om. Mă simţeam neputincioasă printre atâtea nume celebre care se regăseau în revistele bine grădinărite. Am avut un moment de ezitare în evocarea trimisă pentru „Mărturisirea de credinţă literară“ şi dânsul prin felul său convingător mi-a dat de înţeles că ţine la „mărturisirea mea“.
Şi totuşi, „Boabe de lacrimi“ cu postfaţa de Artur Silvestri va rămâne darul meu din „Floarea darurilor“. O carte ce va rezista peste ani datorată „grădinarului dăruit“.
MARIANA GURZA
