Poeme – Monica Ilaş
Trandafirii galbeni
Cad mugurii la margini de religii
cand verzile monezi batute-n ape
duc trandafirii galbeni in vestigii
si-nalta mare arde mai aproape…
E rece focul semnelor desprinse
dintr-un ceaslov uitat pe masa…
Trec vastele pustiuri stinse
prin umbra veche-a unei case…
E straja de matase violeta
fara legenda dusa intr-o cupa
si armoniile de trioleta
rasuna inainte sa se rupa…!
Sfantul Don Quijote
(Paranteza)
Cand iti vine o scrisoare de la un necunoscut,
cu un semn de intrebare desenat la inceput,
sa-i raspunzi in spaniola si uitand tot ce-ai stiut,
sa-l gasesti fara busola, in desertul sau tinut…!
Semnul de arama. Templele luminii.
Intamplarea verde. Marile erori.
Inspre miazanoapte – turle mute, pinii
Sfantul Don Quijote. Luptele cu mori!
Raul care urca. Macii de argint.
La rascruce – doua rauri ramurite.
Drumul catre tine, printr-un labirint.
Nimfele de gheata albe despletite…
Sfantul Don Quijote sa te aiba-n paza!
Vantul care bate sa te arda bland!
Don Quijote – sfantul – pana la amiaza
sa te aiba-n paza, sa te schimbe-n gand!
Cina cea de taina
O sonata de lumina…
Valul pe nisipul stins.
Taina. Versul si la cina
suna-argintii un invins.
O sonata. Trei cuvinte
curg de sus in jos arzand
si in gerul lor fierbinte
se incheaga tristul gand:
sa iti duci prin lume crucea
de silabe si de vant
si sa nu treci de rascrucea
dinspre mare spre cuvant!
(Zapezi abstracte – Editura MARINEASA 2000, Timisoara)
***
Cad vocale
Vocalele ne pierd in lume.
Ele calca pe iarba obosita
intre ceea ce a fost
si lumea intrata intr-un minut.
Ard inapoia noastra, strabat trecutul,
i n o g l i n z i ,
intorcand ocheanele de samburi
i n m i r e s m a t i .
Pustiuri in floare, pustiuri in stoluri,
pustiuri in ninsori, pustiuri in undele
m a r i i …
Semnele ne pierd in lume
certandu-ne cu lacrimi de valuri
s o l e m n e
ca furtunile cenusii
strabatute de umbrele a b s e n t e i.
Acolo, parasite in vai,
ne-au ramas urmele vinovate.
S u n t e m v a n a t
intr-un loc fara prada.
Vocalele cad in perfectiunea
s f e r e i.
Dincolo de zodii
Nu stim sa plangem,
nu stim sa auzim tacerea,
a f l a m p r e a t a r z i u
despre lianele din curcubee
s i p l o u a r i t m i c,
iar noptile nu au contururi…
S u n t e m , i n f o s n e t e,
s t o l u r i t r i s t e !
Nu vom sti niciodata
daca oglinzile vor invinge
d i n c o l o d e z o d i i !
Vom cadea tot mai aproape
de pajistile incolore
si yolele, purtate de cantec,
v o r a c o s t a
la tarmul v o c a l e l o r viitoare.
Nu stim sa adunam,
nu stim sa numaram,
ne pierdem cu fiecare indoiala,
printre catedralele toamnei.
si n i n g e v i o l e t
c u f r u n z e de h a r t i e
si pleoapele de vant
c a d – peste greseala norilor !
Se intampla
Voi sta alaturi de gandul tau
in g e r u l i m p e r i a l.
Pierde-ma – ecou de sticla –
si sculpteaza-mi – ca pe o zvelta
coloana dorica – b a t a i a inimii.
Incoroneaza-ma, odata cu
e r o a r e a plansului altora
sub greutatea strabuna a cerului;
nu starni sufletul fluturilor
ca sa-mi ameninte p l e c a r e a.
Intinde bratul si arata-mi
ce ascunde
petala cenusie a ziguratului…
A d i c a –
i n t e l e p t u l d e s e r t
si furtunile nisipurilor din clepsidre.
si misterul de piatra al templului
in care odihneste – mumia incendiata
a ultimului fulg de zapada.
(Secretul spiralei – publicat la Editura Augusta – Timisoara, decembrie 2001.)
***
Sublimul din zar
Ascultam gandul marelui zar
cum imi sculpteaza nuantele purtate
inspre nasterea sudului.
Se facea ca locuiam intr-o lume
unde nu eram decat un simbol
printre anotimpurile obosite.
Nu cunosteam intamplarea verbului…
Mai tarziu, beznele ovale
deasupra piramidei de cristal
au cautat miezul intrebarii
si celalta jumatate a fiintei.
A fost primul semn despre eroarea
care avea sa se nasca din misterul
unui simplu punct.
Aduceri aminte
Rascoliti de vocale, am chemat cerul
sa ne insenineze cu o victorie
desavarsita
sunetele atrase de coloanele straluminate
ale templelor –
printre fantomele aducerilor aminte.
Ne revarsam printre stanci
si ne indreptam tot mai adanc
– precum in amurg, zodiile abstracte
si colturile astrilor din cer –
intr-o lume cu pleoapa cazuta
peste mileniul nostru geometric .
La marginea algelor, fiecare
ne-am plecat obositi genunchii
si am cerut continentelor intarziate
– gloria din misterul spiralei.
Am ramas acolo regasiti printre adjective
bantuiti de semnul cel mai stiutor
– numit mirare .
Marea indoiala
Marea indoiala a trecut prin mine
Ochii lumi-albastri ard si ma fac scrum.
Ninge peste ganduri stele albe, fine;
Intr-un alt deceniu umbra lor de fum.
Ceasuri fara ace numara secunde.
Astazi cade nordul. Maine este acum.
Iese din greseala taina care-ascunde
Lumea in parfumul gerului postum.
Am ales din toate formele rotunde
Sarpele spiralei ca sa-mi fac alt drum
(Icoane de aer – Waldpress 2006)
