POEME GEORGE ANCA – MĂ BUCUR CĂ AM DOUĂZECI DE ANI
MĂ BUCUR CĂ AM DOUĂZECI DE ANI
George Anca
cuprins:
născându-ne
râdeai
plânsul
pateric
când nu vom mai vâsli
elite sacrificiale
bucuriile şi
în zbor
logodnic rău
mi-ai spus
dispariţia inividului
născându-ne
ne-am înţelege prin bulgări norocul
de a ne îngropa deodată
în abisul duselor zăpezi
certarea icoanele ne-o sărute
cum şi noi le sărutasem
la moartea copilărească
a soarelui contagiune
până-n cotlonul cu mamă
etern născându-ne
râdeai
râdeai de mine taur femeie
oborul grajdul ceairul nimic
apele nudului albului claie
curtea Colţei caiere de esenţe
anul ăsta parte de sălcii
preferi totuşi critica raţiunii pure
ne avem bine ducă-se
nenorocul cu norul fumului
albiră câmpiile albastre
plânsul
plânsul era ea murind
mi-am şters-o de pe ochi
se evapora pe degete
spre balcon unde nu suise nimeni
m-o fi căutat printre seminarişti
din ochi cu dragostea drumului
către fiul pierdut o mie
aş schimba gândul vorba mamă
rănită carnea de război şi cancer
de trăznet şi de bătrâneţe
te lăudasei a biserică
în ea căutându-ţi şaptele
botezaţii cumnaţii morţii
nume pe piatră nicio femeie
şi eu în lumea ei piază
adică mori când n-o mai porţi
te-a născut te moare uiţi
copiii uitându-te ori te-or iubi
câtuşi de cât sperie-i cu metamorfoze
doamne poveştile ei copiii
frică să nu-ţi mai fie
după copaci după cruce sus
mâinile legate de gât
înecaţii din auzite
pe luncă nici mama
a nu pleca în America
atunci de ce să şi mor
numai pentru că murişi
pateric
a domnului cerească mângâiere
n-o cere doamnă văduve inele
ciocnindu-se falange spire sfere
când n-ai muri rămase toate cele
rugămu-i-ne din apropiere
să ne mai lase pradă jele
cu tinereţi în floare fiere
codrene haruri retezate zele
a chinului vreo duioşie breşă
cătarea ceruită stup homeric
spitalul leşului frăţie leşă
de la cutremur cancer întuneric
pădurile tăiate vană meşă
nirvana mâine seară la pateric
când vom mai vâsli
când vom mai vâsli
dacă n-adormim
ce oameni şi-ai noştri
tu cu barbişon
naiba voastră
supunerea la tortură
viaţa merge înainte
grăbiţi-vă pulverizaţi-vă
toţi spuneţi că acolo
nu e război
şi era cât pe-aci
să fiu aruncat
bine-i stă palatului
cu varul de pe merii ţării
palatini lăcătuşi strigoi
plimbându-ne prin parc
elite sacrificiale
elite sacrificiale
lume în inimă
sinele credinţă
caiere încaiere
ruina pe vârghini
a ne întoarce fum
înse dânse vâlve
agonie selectivă
nici să te înfurii
proprii cascadori
mame ale noastre
ne-om înălţa
gândirea schisme
cantabilitate
lăsare în pace
nimeni la fel
cu mai dragii
din cer
din taine verzi
doctrina dezgropată
neîncotro fremătătoare
pe mitul
suferinţei
umiliri de sine
prietenie
naţionalismul
duşmanului
două anotimpuri
bumerang mai dornic
de întoarcere
cum sfârâise
cum neastâmpărul
via Iviria
din departe
în departe
făr’aproape
cocorul
eternitatea
inducţiilor
logos etos patos
tragic artha dharma
kama moksha
se-ntâmplă ceva
urât şi trist
ne umplem de furnigi
lume lumilor
pânzele clipelor
Pygmalion Plotin Confucius
ridică-te Ioane
bucăţi de avioane
moară pe comoară
India sânge
Gangele plânge
du-mă huidumă
înoţi
îţi ucizi
un fiu
mă trezeşti
de-oi fi adormit
şi invers
gândire
acest vid
indefinibil
blajini canini
trecere petrecere
grâul să ne secere
25 nu 24
aprilie ca ieri
foc universitatea
1995
bucuriile şi
bucuriile şi prăzile
pierdu şi
numai barca
numai pescăruşii
fluviul ascultând
cum intră-n mare
munţi în irişi
zăpezi topirii-şi
tipar degeaba azi
peste alb bocancii calzi
lacrimi în ţărână
de pe braţul crud
nu sunt vinovat
că m-am născut
peste adâncuri
buştenii singuri
înroşite ape curg
retezate de amurg
ia-ţi scrumul din
degetele mele
n-am niciun frate
a murit nu s-a născut
visul ferestrelor
e un pământ luminos
cu urmele zilelor
şi ale unui om
care nu s-a întors
ai casei au vrut întâi
să se păstreze tineri
pentru recunoaştere
şi numai apoi au
început să aştepte
şi asta de când
s-au deschis
ferestrele singure
odată în vis
atât de albă
pasăre
că nu m-a
mai umbrit
resturi
ale ecoului
te-nvaţă
să dansezi
pierd ivirea
vorba umblă
oh privirea
fără umbră
nicăieri
uitarea
iubirii în
constelaţie
ne-am povestit vieţile
am schimbat vise
n-am minţit lumina cu
gesturi purtătoare de umbră
aer lupte
cetini rupte
dinadins
scut învins
sălciile
plângătoare
pe inima
ruptă din soare
pasăre eşti
sau copil
cu o pasăre
de lut în mână
focul aprins
la şoldul pădurii
îşi ridica deasupra
femeie de fum
cerbul sufla
naiurile ierbii
somnul de-ntuneric
p’omături târzii
spulberă-l soare
a veni prima zi
braţele ia-mi-le
pentru îmbrăţişări
apleacă-mi privirile
în chip de zări
frânge-mi iubirea
fă-te iubire
iarba oarbă mângâi
cu nemărginire
mersul iuţindu-mi
mă izbesc de păsări
rămân în arătură
încolţesc cu grâul
umbre vii
de păsări
smulg verzi
lujere din glii
am fost inima
crângului
într-o zi
pământ submarin
cutrmurat de ancore
nu pot să calc
pe arătura umedă
când încolţesc
seminţele
dar drumu-mi trece
peste arătură
va trebui să zbor
sur ca lupul lupii mor
mor de omorurile lor
dar de foame mai rămân
fără mine şi stăpân
ce aud mi-am auzit
am vedenii am murit
pământ prefăcut în soare
zbor împietrit
în arşiţi călătoare
dropii răcoare
erou al luminii
sub câmpuri
dorm eroi
de-o vârstă cu mine
mă bucur că am
douăzeci de ani
şi toată noaptea
m-au trezit din toamnă
foşnetul de trenuri
orele târzii
eu într-o primăvară
m-am născut
şi iarăşi spre
canale adormii
de ce râd şoarecii
de foame în unghere
nu am sub pleoape
coji de pâine
la ce să-i mai încercănez
privindu-i
bărbaţi cu arme câţi
se sprijină în geamuri
şi cad
pe nume îi aud
prea greu să-mi
fie pasul ca
să-i urmez prin sticlă
e altă noapte
mai târzie
câmpul nu-i de luptă
ci de iarbă
în zbor
nu mai vreau să fiu vultur
cu o aripă de noapte prin care
mă sfârtecă pomii izbucnind în floare
cu o aripă de zi
ce-şi pierde penele zorilor
între păpădii
nu mai vreau să fiu vultur
peste piscuri cu zboruri prădalnice
în căutarea prăzilor jalnice
iar cei de departe ostenindu-şi privirea
să îmi invidieze îngustă rotirea
nu mai vreau să fiu vultur
lângă râurile care se tem să mă oglindească
deasupra fericirii păsărilor
din palma deltelor omenească
o floare de gheaţă cu rădăcinile în stelele reci
şi-a avut tulpina în mine
însângerându-şi petalele pe pământ
astăzi o simt cum se spulberă
în primăvăratecul vânt
o în dimineaţa aceasta uimit să fiu
ca atunci când am văzut primul om
când între ruguri de zăpezi nu-mi găseam iubirea
căci zăpezile se topeau stingându-mi fuga
şi dezgoleau nemărginirea
cineva să mă asculte cineva să mă strige
mă ard plămânii zbătuţi sub coaste
şi cu pliscul înfipt
în aerul singurătăţii zguduitor
vultureşte ochii îmi scapără împotrivă-mi
în zborul cel mai adevărat în zbor
1963
logodnic rău
logodnic rău al minunii
înconjurat planetar
întretăiat de nuntă
credincios ţie doar
lasă-mi cercurile rupte să mă ţină
potcoavele mele golfuri cu amintiri
braţele-n arc vălurit de iubire străină
tremurarea zenitului spre nadir
nimic din sufletul meu concret
n-ai de luat nori cumulus pe saturnale
întrezăreşti peste tot hiperpoet
logodnic rău al minunii tale de nuntă
fâşia de stambă n-are somn
lilieci întregi şi jumătate fără aripi
umblă o noapte între arbori
şi viaţa o bătătoresc
se zbat pe lună peştii-n fundul apei
lacul îşi şterge sudoarea de maluri
smulsă brumă ca părul femeilor
se-mpleteşte cu mânji ce vor să fugă
şi cad pe spate
poate că apa de băut e mult în adânc
iar la geam pâlpâie o naştere grea
cei care dorm se ceartă rugător
şi se învinuiesc neauziţi
feriţi de pedepsele
pumnilor cu gene deschise
din dosul fâşiei de stambă
când dormeai razele
au căzut în apă
şi-au scobit toată noaptea
pământul
răsărind
înrourate şi verzi
să-ţi legene părul
drum bun
ţine-te de aşteptarea
vorbindu-ţi de aproape
tu nici nu ştii
şi ţi se pare numai
că-n loc de seară
s-a lăsat pământul
sub cea mai mare frunză
decât vei tremura
continuând
să-nveţi pe din afară totul.
drumul rătăcit
se sfâşie în păsări
blestemate să mă ducă
una alteia
pedepsindu-mă cu
întoarcerea la
pasărea începutului
de azi nu mai sunt
Narcisul pribeag
îşi îneacă oglinzile
leneşul lac
mor în aer
neînchegate
petalele albe
de singurătate
alerg zvăpăiat
pe fundul lacului sec
în fiecare om
mă văd şi m-aplec
umple-te de amintiri
pământule
nu de frunze
nu de paşii mei
singur ţine-ţi
minte râurile
eu într-una
îţi voi aminti
fata care primăvara
toată mă iubi
aceleaşi braţe în apatii
clopot-femeie ce n-ai bătut
niciodată şi nu te ştii
Izoldă ochi de privire pântec supt
întoarsă mării fără memorie
e un an de la iubire şi mai mult
e tăcere în vocea ta pomi te destramă
pe maluri şi nu te răsfrângi
peste-un an trec doi ani fie-ţi teamă
nu mai plângi de ce nu mai plângi
1964
mi-ai spus
mi-ai spus că am muncit bine
şi pot să fumez şi să beau
împrejur toate păsările
păreau rândunici
râul nu ne însoţea
la izvoarele lui
prin răşină îndemn
roţi de tren fum de tren
beton încleştat
pe drum de respiraţii
pumn de moarte în
creştetul abisului
când ce ţi-a venit să părăseşti
căile ca-ntr-un joc să te bucuri
că moale piatra îţi suge
urmele tălpilor cutremurându-se
ai încercat cu greutatea
trupului frânghiile
stânci sfărâmate pe umăr
polen pe mari petale de nufăr
ai deschis hruba uneltelor
nedemne le-ai risipit în
neorânduială pe treptele uzate
şi-ai început să sui în munţi
într-un răstimp ţi se înălţau
în ciudă păstrăvi deodată
în prăpăstii piscuri alunecau
din braţele subţiri ale ierbii
brazii îşi frângeau
în trunchi viorile
ţipăt rănit
sângera
însuşi râul înfăşurându-ţi
gleznele ca fulgerul
te-ntâmpina cu multă aşteptare
de o mie de ani sau de două
n-am vrut atunci
eu să mă-ntorc tu să te duci
eu să fi fost odihna ta
tu depărtată stea care suia
1964
dispariţia individului
dispariţia individului
profesionistul e o socializare
artistul sub profesionist
vânzarea biletelor de film
decât pe brânci om mai glumi
prin Europa creativă în anul
îmbătrânirii dialog cu China
nici identitate nu se mai spune
grşeli de traducere la Bruxelles
Cajal Panaiotis Simon Floarea
scăpai pai fraiereala pân’ la crimă
aveai faţă de adolescent sub şapcă
râde ca tine împrimăvărării la poze
mă duc să-i mai fac o radiografie
şi n-o fac mi-a ieşit un abces
cam de duminică mă chinui
Nandkishor ar vrea să citească
în original pe Eminescu şi Eliade
la pensie s-ar apuca de română
fii în Anglia Australia Canada
împăcăm accente între calende
la o premieră reverberă parla
vaporozităţilor pe iaht dar la
urmă aramă regressus liana cobră
a coborât bărbosul sunt român
cât supus candorii pelasgii cripto
gamează cantor contraro nefripto
la piaţă uş că neacţionată gheţuşcă
soţul autoarei mi-a recitat
o strofă în esperanto din La
steaua o ştiu pe toată pe toţi
i-am lăudat era sala goală
oricât şi zăpada de pe Paris back
păţit Hypatus kir Prepeleac
hermeneut prototiarh irminia
pe lata druidă în două treiia
epic de prin dactilo afară clatin
clan turmaş fără mai noatin
băieţi de schizofrenie dor or
fi torcând furcilor horror
se caută traducător din hindi
în engleză n-am decât intuiţia
companiei nefaste las’ metafizica
nemaitinereţii eflorescente
cunoştinţă generativă manta
de vreme rea îl pun şi pe pictor
linie spânzuratului din Uffizi
de unde devreme şi care târziu
genul curgător de-a nimicnicia
nu ce ni se întâmplă nouă vecia
ca să vezi nimicnic explozibil cap
de ce mă mai ridicai tradus harap
turnirurile da’ scrie altă vitejie
fracturi interiorizate gloriei
inevitabil Homer în viaţa fără India
Romica e răpită de demon ca Sita
mă animă ca o orbire orbita albă
da voi traduce p’alegeri ţepeşe
speriaţi mai mult necomunicativi
din a mea incomunicabilitate
al cui o mai fi Homer icoană
poeticonului diagonală Fanarului
abia traducând partitura Vlad
ori sobolaş poem din ce contorsii
compusă uitare irecuperabilitatea
inspiraţiei în sine păcat de zăpadă
rasa albă topindu-se Sahară atâta
cramponarea ce nu mă cicălisei
lichidate vederi saci de nisip aripi
ne-om mai decontamina vechime
de întâlniri fluturi păienjeni
în ălelalte dialectalisme razii
s-o încheie de-o armonie podmol
tot pe smulgere vorbe ce zboară
multe se întâmplă recitind Iliada
las’ academiile neînarmate marş
uitarea pierderilor monumente
răpşite regăsirii de Budai
şi la cine mai gândindu-ne
de-a viaţa comitagiilor
la roată dâng pe dâmb zdrâmb
jos clopoţei hora la trei metri
ne topim surioară gheţişoară
cine pe cine mai omoară
sleep scientists memorizând epopei
pe amestec de ce zei miorei
am şi vulpea verde pe cord
către fată filmând amarcord
încolibata de-o ochesc pasager
pe podiş înscăunat berber
în traci draci daci taci
nimeni ştiindu-te ba vârcolaci
uniţi în vicii cărţi şi table
părinţii noştrii-al meu contable
lentă mentă alimentă
de se lamentă că dementă
nu-mi stau retrase ţepe la săbii
tot tu vei fi scriitoarea numelui
şi vei reveni pe cel nou
sau cum vei catadixi cu dumnezeu
Vater Unser im Himmel Kyrie eleison
Miserere Meditate invitu cuntrastu
gata Luther Corsica la rând ferigi
i-auziţi la folie du cardinal
2012
