Cuvânt și iubire

Fost ambasador al României în Republica Franceză, ambasador al României la U.N.E.S.C.O, scriitor, preşedinte al Cenaclului Epigramiştilor Olteni

Maria Diana Popescu: Stimate Petre Gigea Gorun, fiţi binevenit în paginile revistei noastre! Sîntem onoraţi să ne fiţi oaspete! Cum a fost drumul domniei voastre, începînd cu „Uliţa copilăriei…”  pînă pe bulevardul diplomatic al strălucitei cariere?

Petre Gigea-Gorun: Vă mulţumesc pentru amabilele cuvinte pe care aţi binevoit  a mi le adresa. Cine iubeşte umorul este un om fericit, este mai optimist decât alţii şi vede lucrurile mai în „roz” şi mai puţin în negru, fără a pierde însă simţul realităţii. Amintind de însemnările mele din volumul „Uliţa copilăriei mele”, cred că vorbele de duh ale lui nea Ion Pomană zis Mistreţul care se exprima în dodii, cu mult umor, mi-au plăcut şi îl prefer în discuţiile din satul meu. Ca elev de liceu, am început cariera scriitoricească cu versuri sentimentale, dar şi cu epigrame care trebuiau neapărat să aibă şi zâmbet, precum şi cu o piesă de teatru în două acte, o comedie şi anume „Bacalaureatul lui Marcel”. Acum şi o scurtă declaraţie asupra persoanei mele, care în activitatea profesională, am trecut din treaptă în treaptă, de la simplu referent fiscal, la şef de birou, şef de serviciu, director general al Finanţelor publice al regiunii Oltenia, primar al Craiovei, prim-vicepreşedinte al Consiliului Popular al judeţului Dolj, profesor de finanţe la Universitate, ministru de Finanţe, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franţa, ambasador la U.N.E.S.C.O., guvernator al României la Fondul Monetar Internaţional, guvernator al României la Banca Mondială, prorector al Institutului de Drept şi Relaţii Internaţionale „Nicolae Titulescu” din Bucureşti. În prezent, îndeplinesc şi funcţia de preşedinte al Cenaclului Epigramiştilor Olteni, pe care l-am fondat în urmă cu trei ani şi are 82 de membri. E mult?! E puţin?! Nu-mi dau seama.

MDP: Pe frontispiciul literaturii româneşti semnătura domniei voastre este pregnantă şi valoroasă, asemenea celei de pe bancnote, în calitatea de Ministru de Finanţe pe care aţi avut-o. Putem şti ce cărţi aţi publicat, ce proiecte literare aveţi în lucru?

PGG. Am scris versuri cu discreţie, publicând în reviste şi ziare, sub pseudonim. Primul volum a fost unul de sonete, apărut în anul 1977. De atunci şi până în prezent, au văzut lumina tiparului 40 de volume, cu peste 16.000 de pagini, printre care: Pentru dreptate se aprinse focul, Căldura vieţii, Amintirile de acasă, La poarta vremii, Adolescenţi de altădată, Oameni şi evenimente craiovene, Rondeluri, Despre Craiova, cu dragoste, Din însemnările unui ambasador român la Paris, Sonete sentimentale, Amintiri despre scriitori şi alţi oameni de cultură, Lumini de amurg – Dusk Fire (bilingv), V.G. Paleolog şi Brâncuşi – un dialog etern, Cu floreta în arena – 501 epigrame, Drama la mănăstire, Un ministru de Finanţe îşi aminteşte (2 volume), Din amintirile Craiovei, Sub sabia timpului, Fundaţia „Scrisul Românesc” se prezintă, Cetăţeni de onoare ai municipiului Craiova (în colaborare), Prin China milenară şi misterioasă, Îmi iau ca martor Universul, Comuna Goicea cu oameni şi fapte, Aleea Marilor Personalităţi din Craiova (în colaborare), Cu Ştefan Manea în împărăţia plantelor misterioase, De-ai mei strămoşi cu drag mi-aduc aminte, Printre epigramiştii olteni , O călătorie în Elada, pe urmele lui Homer şi a zeilor olimpieni, Catrene închipuite ale lui Omar Khayyam în traducere imaginară, Prinţesa mea cu ochi albaştri, Ninsori de argint, Un secol de la atribuirea numelui de Gheorghe Chiţu, Şcolii de Comerţ din Craiova, Un om străbate secolul XX, Amăgitoare patimi omeneşti, Cetăţeni de onoare ai Municipiului Craiova (ediţia a II-a), Uliţa copilăriei mele, Din amintirile unui elev de liceu, Personalităţi româneşti în conştiinţa  vremii, Întâlniri cu şefi de state, prim-miniştri şi alte personalităţi ale lumii contemporane,  etc. Din acestea, 14 volume sunt de versuri. Astăzi, am depus în tipografii cărţile: „Întâlniri memorabile (memorii, 450 pag), „Consemnări de la „Atlantys Club” (2 volume, 1100 pag.) şi „Rătăcitor prin lume şi prin stele” (versuri, 320 pag.), iar în manuscris, în lucru: „Miniştri de Finanţe de la Alexandru Cuza până în prezent”.

MDP: Stimate Petre Gigea-Gorun, aţi  putea să ne povestiţi o întîmplare cu umor din cariera dumneavoastră de diplomat?

PGG: După o discuţie pe care am purtat-o  cu Domnul Donald Reagan, ministrul de Finanţe al SUA în anii ’80, mergând pe culoarele Ministerului de Finanţe, în timp ce admiram un număr mare de portrete pictate şi înrămate, acesta mi-a spus: „Domnule ministru, la noi, după ce nu mai suntem miniştri, ne spânzură…”, la care eu, oarecum, mirat l-am întrebat: „chiar pe toţi…?”. Ne-am oprit din mers şi mi-a răspuns zâmbind: „da, pe toţi”… Eu îl interoghez, din nou: „Cum aşa?!”. Şi-mi răspunde: „Păi, la toţi miniştrii, unul după altul, li se fac portretele, le înrămează şi îi „spânzură” în cui, pe aceste culoare”. Ne-am amuzat, după această discuţie serioasă. Are şi o urmare pentru România. Eu lucrez de mai mulţi ani la o carte cu biografia şi activitatea tuturor miniştrilor de Finanţe care au fost de la Alexandru Ioan Cuza şi până în prezent. Cu peste şapte ani în urmă, am întocmit o listă cu toţi miniştrii de Finanţe români, de la Cuza până în zilele noastre, indicând şi perioada în care au îndeplinit această funcţie şi cu o adresă în care am menţionat întâmplarea diplomatică menţionată mai sus, am rugat conducerea ministerului de atunci să procedăm şi noi la fel. Ca urmare, toţi miniştrii au fost încadraţi pe plăci de marmură, numele acestora şi perioada cât au funcţionat, care se află la intrarea în Ministerul de Finanţe. Eu, le mulţumesc. Pe când şi portretele care să fie „spânzurate”?! Ar fi un semn civilizat de recunoaştere.

 MDP: Stimate Petre Gigea-Gorun, ce tipuri de argument aveţi, pentru care aţi devenit scriitor?

 PGG: Dragostea faţă de carte şi faţă de scriitori am avut-o din cea mai fragilă copilărie. Ca elev, am fost un abonat permanent al bibliotecilor publice din Craiova şi al cenaclurilor literare. Am răsfoit cu emoţie cărţi aflate la anticariatul tatălui scriitorului Mihnea Gheorghiu din Craiova, spectator de teatru la balcon, cât şi la cinematografe unde intram doi pe un bilet. La spectacolul dramă „Doi sergenţi” de C. Rotti, când a fost scena în care sergentul garant stă în faţa plutonului de execuţie şi s-a comandat „arma la ochi”, în liniştea sălii, m-am ridicat în picioare şi am strigat cu toată puterea: Nuuu! Trăisem momentul cu toată fiinţa. Din bursele primite, am cumpărat cărţi, apoi din salariu, ca astăzi să posed o bibliotecă personală de peste 15.000 de volume. Şi am citit toată viaţa. Am dormit mai puţin.

MDP: Scrieţi ca să vă răspundeţi unor întrebări, să problematizaţi, să descoperiţi. La ce s-ar referi răspunsurile pe care nu le-aţi aflat încă şi despre ce anume?

PGG: Ca orice om care are frământări (de orice fel), îşi pune mereu întrebări de la care aşteaptă şi răspunsuri. Un astfel de om sunt şi eu. Aştept şi caut încă răspunsuri la mai multe probleme de ordin social şi politic care trebuiesc soluţionate (relaţii mai bune între oameni, învăţământul, cultura şi sănătatea românilor, armonia politică etc) examinez şi aştept întrucât speranţa este cea care ne dă îndemn la înţelepciune. La această întrebare a Domniei Voastre ar necesita să fac o expunere mai largă dar spaţiul nu ne permite.

MDP: Societatea prezentului, îmbuibată de politici nedrepte, de violenţă, de manele, de corupţie, ne mai lasă posibilitatea să ne raportăm suficient la cultură?

PGG: Statul trebuie să încurajeze cultura prin politici coerente şi permanente întrucât cultura are rezultate care rămân peste timp. Din păcate, fondurile acordate, anual, culturii sunt sub unu la sută. O carte se tipăreşte şi se difuzează tot mai greu chiar dacă are valoare recunoscută. Oamenii nu pot să-şi facă o cultură solidă urmărind doar emisiuni de radio, film, de televiziune, sau mai ales de internet. Acestea dau numai o informaţie mai bogată, dar nu culturalizează. Cultura se consolidează numai citind, apelând la teatrul clasic sau spectacole de operă. Bibliotecile proprii şi bibliotecile publice, trebuie să fie prietenul apropiat al oamenilor. Dacă nu, totul este doar iluzie. Societatea prezentului are nevoie, astăzi, de o nouă orientare, încurajare şi sprijin moral şi material. Să nu uităm de Secolul lui Pericle.

MDP: Stimate Petre Gigea-Gorun, vă solicit opinia cu privire la criza prin care trece omenirea şi care afectează vădit societatea românească…

PGG: Societatea omenească se dezvoltă în spirală, iar criza care ne afectează de doi ani se aseamănă, oarecum, cu criza economică din anii 1929-1933, dar cu anumite particularităţi specifice timpurilor şi evoluţiei noastre. Se fac unele afirmaţii în sensul că „nu sunt bani” sau „nimeni nu poate face mai mult”, că „alte soluţii nu sunt” etc. Nu pot fi de acord cu astfel de afirmaţii defetiste. Eu, am o oarecare experienţă, deoarece ca ministru de Finanţe al României, am coordonat şi întocmit şase bugete anuale ale României şi cunosc toate „durerile facerii”. Toate bugetele au fost în fiecare an excedentare.

MDP: Se pare că lirica patriotică a amuţit azi, eu am crescut cu ea. Cine se teme de un subiect atât de vehiculat pînă la telerevoluţia din ’89? Cui îi este ruşine de patriotism?

PGG: Lirica patriotică, din păcate, este ţinută sub obroc. Nu se stimulează sub nici o formă şi, confundând-o cu „patriotardul” sau cu „naţionalismul” ca arme de atac, nu se încurajează patriotismul în literatură. Cel adevărat. Dacă lirica patriotică nu ar fi fost în timpul evoluţiei societăţii româneşti, poate, că nu am fi avut şi unele acte istorice vitale precum, cele din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române, revoluţiile democratice din 1821 sau 1848, Războiul de Independenţă din 1877 sau Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918. Să citim poemele, nuvelele sau romanele legate de aceste evenimente şi să tragem concluziile ce se impun şi se va vedea că sunt în consonanţă cu afirmaţiile mele. Patriotismul care creează unitate şi solidaritate, trebuie să existe, să fie cultivat, să fie pe agenda scriitorilor şi mai ales a poeţilor. Aceasta este valabil şi pentru jurnalişti şi pentru creatorii de opinii.

MDP: Ce ne puteţi spune despre această „schimbare la faţă” a literaturii postdecembriste?

PGG: Speranţele pentru „Schimbarea la faţă” a literaturii după Evenimentele din Decembrie ‘89”, s-au dovedit a fi firave, deşi libertatea este deplină. Literatura de sertar a fost insignifiantă. Acum, se scrie mult dar rămâne prea puţin. Cartea este încă scumpă, tirajul este mic, difuzarea este precară. Unele cotidiene difuzează periodic, cărţi de valoare, întorcându-ne la clasici, şi consider că este o acţiune bună, utilă, cu difuzare mai largă şi mai ieftină. Lirica patriotică realizează o apropiere mai bună între români, impulsionează dragostea de ţară, de muncă, de unitate naţională aşa cum se întâmplă în Franţa, SUA, Polonia, Ungaria ş.a.

MDP: Mă dezgustă abdicarea în faţa tăvălugului hedonist al Occidentului, în faţa matrapazlîcurilor venite prin porţile larg deschise invaziei străine şi traficului sclipitor. Ba Halloween, la Valentine’s Day, ba Thanksgiving, toate ne invadează ca rîia, ne atrofiază românismul, ne aruncă peste bord de la hore pînă la filozofie. Noi stăm cu mîinile la spate de frica unui Big Brother, în timp ce naţiunea română este agresată de importul masiv de cutume, limbaj şi tradiţii ale altor popoare, pe care îl consider o plagă pentru cultura noastră. Mă puteţi contrazice…

 PGG: În faţa acestei realităţi pe care aţi expus-o, este greu să vă pot contrazice, pentru că argumentele prezentate vă dau dreptate deplină. Multe neajunsuri se „trag” şi din modul cum se prezintă, uneori, o parte din paginile unor cotidiene şi mai ales prin intermediul internetului, această invenţie extraordinară care are şi laturi folositoare însă şi greu de stăpânit. Lucrurile rele se însuşesc şi se difuzează în conştiinţa oamenilor mai uşor decât cele bune, dominând vieţile acestora. Concepţia filosofică a hedonismului care exprimă ideologia aristocraţiei sclavagiste din Grecia antică, potrivit căreia scopul vieţii este doar plăcerea, şi-a găsit un loc destul de confortabil în zilele noastre. De aceea, avem nevoie de o cultură şi încă de una solidă.

MDP: Stimate Petre Gigea-Gorun, trăim de douăzeci de ani din mize cu bătaie scurtă, oamenii mor de foame şi de sete între fructe şi apă. Din ţara noastră s-a făcut cu ştiinţă un circ. La cine s-ar afla salvarea?

PGG: În economie n-am progresat deloc, deşi trăim în epoca tehnologiilor avansate. Sunt soluţii de ieşire din situaţia în care ne aflăm. Voi spune doar câteva, afirmând că salvarea este în mâinile românilor şi a clasei politice care trebuie să pună pe prim plan interesele generale şi mai apoi interesele personale, care sunt evidente. Aş începe cu atenţia prioritară care trebuie acordată dezvoltării agriculturii şi industriei alimentare româneşti, unde procesul de producţie este scurt pentru că se însămânţează toamna şi se recoltează vara, se însămânţează primăvara şi se recoltează toamna. Este necesară organizarea colectării şi desfacerii produselor agricole încurajând producătorii. Să nu uităm că toate ţările super-industrializate precum Statele Unite al Americii, Franţa, Italia sau Germania au peste 50% din exporturi din agricultură şi industria alimentară, nu din sectoarele industriale. România ocupă un loc modest în exportul agricol. În schimb, avem un import masiv de produse agro-alimentare. Aş sugera să fie încurajate înfiinţarea unor noi unităţi economice industriale, de prestări servicii sau transporturi, în sensul ca de la înfiinţarea lor să fie scutite de impozitul pe profit până la 10 ani, dacă angajează minimum 2-3 şomeri (ca astăzi sunt plătiţi un an de la buget). Apreciez că în acest fel, s-ar reînfiinţa circa 150.000- 200.000 de unităţi, care ar putea angaja până la 400.000 şomeri, dezvoltând astfel producţie şi prestări servicii, salarii cu impozite pe salarii şi asigurări sociale, utilităţi publice etc şi astfel stimularea consumului şi respectiv a producţiei. Cred, că o limitare a cheltuielilor bugetare la unele capitole precum achiziţionarea de mobilier, autoturisme, calculatoare, deplasări în ţară şi străinătate, amânarea construcţiilor unor săli de sport la sate etc se impune, desigur, în mod raţional. Trebuie atrase mai multe fonduri europene, fixându-se plafoane obligatorii ministerelor, cât mai mari, cu antrenarea unor specialişti în domeniu, recompensaţi corespunzător. Noi, plătim anual la Uniunea Europeană drept cotizaţie, 1,2 miliarde Euro. Noi, trebuie să atragem de cel puţin 6-8 ori mai mult, având sume atribuite în diferite domenii şi care ni se cuvin. Desigur sunt şi alte soluţii pe care specialiştii le stăpânesc şi ar trebui şi un program-prognoză pe cel puţin 2-3 ani. Deci, răspunsul este că rezolvarea este în noi, românii.

MDP: Proiectul cultural al clubului de umor pe care îl conduceţi s-a dovedit a fi viabil, de succes, a reuşit să se impună ca principal mesager spiritual al locului?

PGG: În anul 2007, am fondat cu un mic grup de epigramişti „Cenaclul Epigramiştilor Olteni” şi revista „Cugetul”, având astăzi 82 de membri, care m-au desemnat ca preşedinte al cenaclului, având şedinţe lunare, în prima zi de vineri din lună, la orele 16.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Aci, se citesc epigrame proprii şi ale clasicilor români, se lansează cărţi de epigrame, dar şi de versuri şi proză, se prezintă eseuri şi se sărbătoresc personalităţi ale culturii şi literaturii româneşti şi universale. Întâlnirile sunt afişate, publicate în ziarul local „Cuvântul Libertăţii” şi anunţate la radio „Oltenia” – Craiova. Se poate spune că noi am devenit un mesager cunoscut în viaţa spirituală a Craiovei, dar nu atât cât ne-am dori.

MDP: Care este rolul umorului într-o lume în care cultura veritabilă tinde să fie „ostracizată”?

PGG: În zilele noastre, cultura veritabilă îşi face loc în lume, tot mai greu. Bine spuneţi Domnia Voastră caracterizând-o a fi ostracizată. Astăzi se citeşte din ce în ce mai puţin. Timpul rezervat culturii din păcate şi de către tineri este, mereu, insuficient. Televiziunea, radio-ul şi internetul sunt acceptate mai mult, dar acestea îmbogăţesc informaţia nu şi cultura. Cititul cărţilor, aşa cum ne aminteşte şi cronicarul Miron Costin, este cea care consolidează cultura oamenilor. Umorul stimulează cultura şi dă încrederea necesară.

MDP: Consideraţi că se poate discuta despre lucruri foarte grave cu un oarecare umor?

PGG: Desigur. Chiar epigrama dă tonul care prin mesajul-şarje al său, creează zâmbet amar dar şi prilej de reflecţie şi de îndreptare. În mai mare măsură, aceasta se poate face şi cu mai mult succes în schiţe, nuvele, romane, poezie, film sau teatru. Citind pe Mark Twain, Goldoni sau Caragiale, ne dăm seama, mai bine, ce înseamnă umorul în tratarea unor probleme serioase, în vindecarea unor racile omeneşti. Cât mai avem încă umor nu suntem pierduţi.

MDP: Stimate Petre Gigea-Gorun, vă mulţumesc pentru onoarea dialogului, va rog, în încheiere, un cuvînt pentru revistă şi pentru cititori.

PGG: Şi eu vă mulţumesc cu sinceritate, că, gândurile Domniei Voastre s-au îndreptat şi către mine pentru acest interviu. Sunt sigur că revista AGERO, care se află pe mâini bune, în plin progres, pentru care adresez sincere felicitări, va aduce satisfacţii depline cititorilor săi care sunt fideli şi încrezători în bine. Vivat, crescat, floreat!

Maria Diana Popescu

Art-Emis