Protoiereu Stavrofor Milivoi Stoin

 

Gând pentru un prieten

 

„  Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi „ ( Matei 22, 39 )

 

            Îl cunoscusem întâmplător. I se dusese vestea prin oraş , prin împrejurimi, pentru blândeţea şi ascultarea domniei sale. Intrând în încăperea sa, mă izbise miros de mir şi tămâie plăcut mirositoare.O linişte şi o pace sacră, un om fără vârstă, mărunt la statură cu ochi pătrunzători şi ageri.

Acesta era  MILIVOIE STOIN, om al bisericii ortodoxe sârbe, Protoiereu stavrofor (preot şi protopop). A sporit în timpul vieţii în post şi rugăciune, în smerenie, ajungând înainte văzător şi făcător de minuni. Prin sfinţenia vieţii lui cunoştea gândurile oamenilor.Era un iscusit părinte duhovnicesc, cu mulţi fii şi fiice.La el se mărturiseau mulţi, alegând locuinţa sa, unde în noapte parintele nu înceta a se ruga.

Ne-am privit pentru o clipă în tăcere. Fiecare din noi încerca ca prin aerul ce ne despărţea să găsim o nişă tainică.

Primisem primul surâs, o blândeţe şi o căldură duhovnicească. Cuvintele deveniseră de prisos. Doar noi şi Dumnezeu. Îi cerusem o binecuvântare, o rugăciune, un cuvânt de folos.

Îmi văzuse sufletul. Îngenunchiată, cu sfânta cruce în mână, i-am ascultat rugăciunea. Simţisem căldura, mângâierea, realizasem că mă aflam în faţa unui om deosebit.  

Născut în data de 11.03.1913 la Variaş într-o familie modestă, fiul lui Jivco Stoin şi al Persidei născută Rustici şi-a petrecut copilăria în localitatea Gelu. Parohul local protoiereul Milan Nicolici, apreciindu-i inteligenţa şi calităţile deosebite l-a înscris la Gimnaziul său particular, pe care l-a absolvit cu succes în anul 1928. Chemat de convingerile sale creştine, suferind şi fără o bază materială solidă, petrece un an de zile la Sf.Mănăstire Bezdin. Remarcat de stareţul Iosif (Protici) şi de monahul Miron (Nenadovici) a fost îndrumat spre Seminarul Teologic din Sremscki Karlovici cu durată de şase ani, absolvindu-l în anul 1936. După absolvirea studiilor a fost hirotonosit de către episcopul Irinej ( Ciric ), episcop din Bacica şi administrator al Eparhiei de Timişoara. A fost numit preot la Stanciova, unde şi-a îndeplinit cu onoare şi credinţă îndatoririle de slujitor al Domnului şi nu numai atât. S-a implicat în viaţa obştească, s-a dovedit a fii un bun dascăl şi un adevărat patriot, dorind ca această localitate să-şi păstreze identitatea naţională.

În anul 1945 a fost transferat la Pecica unde prin har şi dăruire a clădit din nou o nouă viaţă spirituală prin credinţă şi multă muncă. Pentru meritele sale deosebite a fost distins cu dreptul de a purta ,,brâul roşu” de către episcopul Irinej (Ciric). Până la pensionarea părintelui, în anul 1970, a activat ca preot paroh în localitatea Cenei.

Viaţa i-a dat posibilitatea să aducă multă lumină în jurul domniei sale prin gesturi umane, prin fapte eroice în perioade de criză, ca urmare a  primit şi alte onoruri şi distincţii deosebite. Astfel, în anul 1970 la Vârşeţ, episcopul Visarion (Kostic), episcop al Banatului şi administrator al Eparhiei de Timişoara, l-a hirotesit la rang de protoiereu cu drept de purtare a nabedreniţei, iar în anul 1989, la propunnerea episcopului Sava   (Vukovic), episcop de Sumadija şi administrator al Eparhiei de Timişoara, Sfântul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a fost acordată cea mai mare distincţie pentru preoţii mireni ,, dreptul de a purta crucea pe piept”. Această distincţie i-a fost înmânată în Stara Pazova de către episcopul Vasilije (Vlădic), episcop de Srem.

            Pierderea unicului fiu, Alexandru, student al Facultăţii de Drept din Cluj, urmată de decesul soţiei sale l-au îndurerat şi a continuat ca prin rugăciunile sale să ceară iertare şi să se apropie şi mai mult de divinitate, dorind  să aducă linişte atât în casele românilor cât şi în casele sârbilor.

„De la pierderea fiului-au trecut deja patruzeci de ani-viaţa mea a devenit o rugăciune neîncetată pentru toţi cei care s-au adresat pentru ajutor”

În urma unei morţi clinice, revenindu-şi, Dumnezeu l-a lăsat printre noi pentru a se ruga mai arzător pentru omenire. La  vârsta sa înaintată, încă facea rugăciuni acasă. Înconjurat de medici români, era mereu sub observaţie.

„De când sunt neputincios, mă rog în apartamentul meu, loc în care sunt şi vizitat de cei care au nevoie de rugăciune.Printre aceştia se numără începând de la judecători, avocaţi, medici, până la ţărani simpli şi oameni fără loc de muncă, pentru că în faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii egali. Şi vin , şi revin.”

Fusese acuzat de confraţii săi  – inexplicabilă atitudine faţă de un om care la cei 92 de ani, mai avea putere  să scrie şi să îndrume creştineşte pe cei împovăraţi de griji. Nu o face pentru câştig material, altruismul şi singurătatea, iubirea faţă de semeni şi de ţară l-au menţinut plin de vigoare şi Dumnezeu îi sporea puterea. Era căutat de pretutindeni, înzestrat cu mult har, în miez de noapte citea din cărţile sfinte şi se ruga pentru cei năpăstuiţi. Preotului Milivoi nu era nevoie să-i spui prea multe. Dotat cu o psihologie nativă îţi citea chipul şi sufletul. A fost înconjurat cu multă dragoste şi s-a  considerat un om bogat având foarte mulţi prieteni din medii sociale diferite în ţară şi în străinătate. Este omul de la care ai avut ce învăţa zilnic câte ceva.  Nu-i plăcea singurătatea şi tânjea  după colegii pe care îi respecta şi îi stima. Aceştia uitau şi-n zile de sărbătoare creştinească, de preotul Milivoi, fie că era Craciun, Paşti.

Uneori îl găseam trist, cu teama de a nu fi dat afară din locuinţă…Mereu hăituit…

  Avea o voce de aur şi mulţi tineri preoţi ar fi putut învăţa din cântecele vechi biseiceşti.

Înainte de a pleca la Domnul, fusese plecat în Italia unde a fost primit conform rangului său.

Când vom învăţa să ne preţuim valorile ? Pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat, părintele a fost înger cu aripi tămăduitoare. Rugându-se pentru omenire, pentru semeni, îşi clădea zilnic templul iubirii, dăruind… Picioarele bolnave nu-l mai ajutau. Suferinţa şi-o ascundea cu stoicism dar, din când în când, puteai zări strălucind o lacrimă ca o bobiţă de aur. Ai fi vrut să o prind, dar ea se rostogolea spre un pocal tainic. Uneori amărăciunea i se citea pe chip, dar, rugăciunile îl întăreau, sfidând indiferenţa şi răutatea din jur,  avându-L pe Dumnezeu alături, nu se temea…

Aceşti ,,indiferenţi” au oare conştiinţa curată? Ce vor face dânşii la 93 de ani ?

Preotul Milivoi rămâne prin harul şi omenia sa un truditor al bisericii ortodoxe. În 2002 îi apăruse o carte religioasă, intitulată ,,PĂRINTELE PREDICĂ !”. La început  apăruse în limba sârbă dar prin intermediul prietenilor a fost tradusă şi în limba română. ,,În această carte se găseşte un mănunchi de predici…” se destăiniuie părintele. Eu aş spune, un snop de grîu cu boabe de aur. Şi tot părintele Milivoi mai adaugă în cartea sa ,, Oricât m-aş strădui să aleg ceea ce i-ar fi spre învăţătură cititorului din ziua de azi, trebuie avut în vedere că aceste predici nu au fost compuse şi rostite de un înger, ci de un rob păcătos, şi deci îi rog pe toţi cei care ar observa vreo greşeală să o corecteze, dat fiind că ea mi s-a strecurat nu din rea intenţie, ci urmare a slăbiciunii umane”. Lansarea cărţii a fost sublimă deşi până la aparţia ei a întâmpinat multe greutăţi. Nimeni însă nu-l putea opri de a a scrie, de a călătorii şi de a ajuta bisericile sărace. Nimeni nu-i putea lua IUBIREA pe care cu generozitate ne-o dăruia. Citându-l pe scriitorul nostru Milivoi  ,,Când Dumnezeu în Sfânta Scriptură a spus „  Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi „ ( Matei 22, 39 ) a dat lege să iubim orice om, pe prieteni şi pe duşmani. Şi ne confirmă din acest lucru, când, contrazicându-se cu fariseii, dacă este voie de vindecat sâmbăta (Luca 14,5), ne învaţă „ Care dintre voi, de-i va cădea asinul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei„ Însuşi Domnul Iisus Hristos, când îl chinuiau, s-a rugat la Dumnezeu pentru duşmanii spunând  „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”.

Dacă ar fi putut fi înţeles, de cei care nu au dorit să înţeleagă, nu ar fi plecat în lumea de veci trist, fără să i se permită sicriului să stea în biserică conform dogmelor creştine.

În 2005 apăruse în limba română „PĂRINTE, NU ÎNCETA SĂ PREDICI”.

 Religia noastră ortodoxă trebuie apărată. Doar credinţa noastră strămoşească, comoară de mare preţ, ne poate salva. Îmi doresc să fim mai buni, mai iertători, trăind în locuri binecuvântate. Noi singuri, cu faţa spre Dumnezeu, trebuie sa deschidem calea, calea spre mântuire.

            M-am simţit bine în preajma părintelui, simţindu-mi cuvântul şi sufletul mai liniştit într-o lume în care respectul faţă de semeni se clatină.

Iată ce scria în ultima sa carte:

            „În nopţile cât sunt ele de lungi meditez şi îmi număr zilele şi păcatele, şi ştiu, în curând voi răspunde pentru tot ceea ce am făcut şi pentru tot ce n-am făcut. Dumnezeu mi-a dăruit o viaţă lungă, dar prin aceasta m-a şi obligat să lucrez timp mai îndelungat.Chemarea de preot nu se limitează doar la timpul cât este preotul în funcţie la vreo parohie, preoţia este o mare nevoinţă, pe care omul trebuie să o ducă până la moarte, şi chiar şi prohodul, slujba de înmormântare, îi va fi deosebit.Mare este demnitatea preoţiei, dar mare este şi îndatorirea.

            De aceea, tot mai mult şi mai des mă gândesc la sfârşitul meu şi îl rog pe Dumnezeu ca sfârşitul meu să fie creştinesc, aşa cum am rostit de atâtea ori în ectenii: -fără durere, neînfrânat, în pace, şi răspuns bun să dau la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos”

            Dumnezeu să-l odihnească în grădina Sa. Dumnezeu să-i ierte pe cei ce au uitat de « demnitatea preoţiei »

 Preotul MILIVOI STOIN, care s-a stins în data de 08.11.2005 , va rămâne un simbol al crestinismului ortodox. Înmormântat în Cimitirul eroilor din Timişoara şi-a găsit linistea alături de fiul şi soţia sa.

Uneori mai trec sa schimb o vorbă tăinuită… Flori, lumânări ce ard, acelaşi miros de mir şi tămâie… Semn, ca încă cei care l-au cunoscut, nu l-au uitat.

Dormi liniştit, bunul meu prieten.

08.01.2007

Mariana Gurza

CUVINTE DE FOLOS

„Tinereţea nu ne este dată de ani, ci de duhul pe care îl avem înăuntrul nostru, şi de legile Domnului, pe care omul are obligaţia să le respecte, pentru ca acest duh să nu pălească.

Sfânta Scriptura ne învaţă că nu trebuie niciodată să obosim în a face bine. Acelaşi lucru îl spune Mântuitorul ucenicilor săi. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezandu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei.28,19)

Preotul nu este doar un aducător de jertfă, ci este şi învăţător de adevăr, morală, credinţă, şi totodată tămăduitor al sufletelor omeneşti.

Totul în viaţă este expresia voii Domnului şi a Providenţei Sale, dar mai cu seamă a iubirii lui Dumnezeu, iubire spre care nădăjduiesc zi de zi

Răbdarea, iertarea, iubirea şi bucuria, sunt virtuţi în care ar trebui în mod obligatoriu să înobileze pe orice creştin, dar mai cu seamă pe preoţi, dar tot în mod obligatoriu li se adaugă – smerenia, umilinţa şi îndelunga răbdare; pentru că şi iubirea şi bucuria pălesc fără smerenie. Apare, neîntârziat, orgoliul. Din păcate, în ziua de astăzi în sufletele multora se furişează spiritul secularizării şi al exaecerbării importanţei valorilor materiale, ceea ce atrage după sine vanitatea. Aceasta este păgubitoare pentru toţi oamenii, bineînţeles şi pentru preoţi, care este obligatoriu să fie calmi, şi smeriţi, şi cu îndelungă răbdare, iar recompensa nu trebuie să o aştepte de la oameni, ci de la Domnul.

Convingeri politice? Încă de la ziua intrării mele la Seminarul teologic, am avut o singură politică, să folosesc termenul Dumneavoastră, iar aceasta este Evanghelia lui Hristos.

În Sfânta Scriptură stă scris : Nu mai este iudeu, nici elin: nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus (Gal. 3, 28).

Toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu, chiar dacă sunt diferiţi ca rasă sau naţionalitate. Din moment ce Dumnezeu îi iubeşte în egală măsură pe toţi, şi îi ocroteşte sub acelaşi soare, soare care luminează pentru toţi la fel, şi pentru cei buni şi pentru cei răi, cine sunt eusă îmi pot permite să împart oamenii şi să îi judec?

Omul însuşi este cel care va hotărî şi va alege. Indiferent de coloratura politică, oamenii trebuie obligatoriu să aibe conştiinţa responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu.

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veti avea dragoste unii faţă de alţii (In 13,15).”

PROTOIEREU STAVROFOR MILIVOI STOIN

(Părinte, nu înceta să predici – Protoiereu Stavrofor Milivoi Stoin)

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

 

Viaţa şi activitatea preotului Milivoie Stoin

    11.03.1913-08.11.2005

 

Preotul Milivoie Stoin s-a născut în ziua de 11 martie 1913, în localitatea Variaş, jud. Timiş. Părinţii preotului erau Jivco Stoin si Persida Stoin (n. Ristici) venită în Variaş dintr-o altă localitate timişeană, Gelu.

Creşte şi se dezvoltă în casa părintească din Gelu, într-o familie de agricultori. Aici va absolvi şcoala primară, sub atenta îndrumare a învăţătorului Vladimir Nenadov.

Fiind un elev eminent, dar din păcate, cu posibilităţi materiale reduse, el este luat sub aripa preotului local Milan Nicolici, care se oferă să-i asigure continuarea studiilor, ocupându-se personal de educaţia sa gimnazială. Certificatele de absolvire a anilor de gimnaziu ne dezvăluie un elev silitor, care în anul 1928, în localitatea sârbă Novi Vrbas, va reuşi să încheie cu succes cei 4 ani ai şcolii gimnaziale.

În anul 1929, datorită problemelor de sănătate, precum şi a celor materiale, el se va retrage pe o perioadă de un an la mănăstirea ortodoxă sârbă Bezdin, jud. Timiş. Aici, sfătuit fiind de către egumenul mănăstirii Iosif (Protici), călugărul Miron (Nenadovici), precum şi de preotul Milan Nicolici, tânărul Milivoie va lua decizia continuării studiilor. Astfel, următorii 6 ani îi va petrece în localitatea Sremski Karlovci (Serbia) unde va urma cursurile Seminarului Teologic în perioada 1930-1936.

La 27 oct. 1936 este hirotonisit diacon de către Administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara. Câteva zile mai târziu, mai precis pe 2 noiembrie 1936, este hirotonit preot la Stanciova, localitate timişeană cu o populaţie predominantă de etnie sârbă. În acelaşi an se căsătoreşte cu Gordana Bugarin, fiica meşteşugarului Alecsandar Bugarin din Semicloşul Mare, care pe data de 15 oct. 1937 îl va naşte şi pe unicul lor copil Alecsandar.

Demn de remarcat este şi faptul că pe lângă drumul preoţiei sale din Stanciova, el va îmbrăţişa şi slujba de învăţător, predând astfel cursuri la şcoala din localitate.

Între anii 1945-1962 este mutat şi va activa ca preot în cadrul parohiei din Pecica, jud. Arad.

Pe 10 aprilie 1962, îşi va pierde fiul, pe atunci student la Facultatea de Drept, într-un tragic accident de circulaţie.

Pe parcursul aceluiaşi an este numit preot paroh la biserica ortodoxă sârbă din Cenei, jud Timiş.

În 1970 este ridicat la rangul de protoierei de către Episcopul Visarion (Costici), Administrator al Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara. După pensionarea sa, care va avea loc în decursul aceluiaşi an, se va muta la Timişoara, unde va continua să-l slujească pe Dumnezeu, ţinând slujbele atât în bisericile din ţară, precum şi în cele din străinătate.

În anul 1996 îi moare soţia.

Începând cu anul 1970 şi până în 2005, anul morţii sale, locuinţa preotului Milivoi devine un refugiu atât pentru cei nevoiaşi şi bolnavi, precum şi pentru toţi cei care caută măntuire întru Dumnezeu.

Moare la Timişoara pe data de 8.11.2005, fiind înmormântat în cimitirul orăşenesc, alături de cei dragi.

Creaţia părintelui Milivoie Stoin

Ataşat fiind de consătenii săi din localitatea Gelu, părintele Milivoi adună toate predicile sale într-un număr de 6 cărţi, pe care le va publica şi dedica în mare parte acestora.

Dintre acestea amintim:

–         Besede, Samizdat, Temišvar, 2002;

–         Svešteniče propovedaj!, Glas Javnosti, Beograd, 2003;

–         Svešteniče, ne prestaj da propovedaš!, NIP Glas Javnosti,. Beograd, 2005.

Toate aceste cărţi au fost traduse şi în limba română, după cum urmează:

–         Părintele predică!, Samizdat, Timişoara, 2002;

–         Părintele predică!, Editura AURA, Timişoara, 2004;

–       Părinte, nu înceta să predici!, Samizdat, Timişoara, 2005, traducere efectuată de Simonida Şolaia;

–         Părinte, nu înceta să predici!, ediţia a II-a, Editura SOLNESS, Timişoara, 2005.

Trebuie să recunoaştem totodată că, nu mulţi dintre noi se pot mândri cu un astfel de opus, cu atât mai mult dacă amintim şi faptul că publicarea acestor lucrări a fost finanţată, în mare parte, de însuşi părintele Milivoi.

Aşadar, nouă nu ne rămâne decât să citim şi să învăţăm câte ceva din toate aceste lucrări, căci iubind cuvântul lui Dumnezeu, părintele nu a încercat altceva decât să-l studieze, să-l aprofundeze şi să ni-l transmită în final nouă, simpli muritori.

*

 

Љубомир СТЕПАНОВ

Књиге проте Миливоја Стојина

 

ЖИВОТОПИС ПРОТЕ МИЛИВОЈА

 

 

• · 1913. Рођен је у Варјашу 11. марта, као син Живка Стојина и Персиде рођене Ристић из Кет­феља.

Одраста у родитељској кући у Кетфељу, у земљорадничкој поро­дици. Основну школу похађа у месту; учитељ му је мештанин Владимир Ненадов.

Као одличног ђака скромних материјалних могућности, месни парох прота Милан Николић прима га у своју приватну четворо­раз­редну гимназију и преузима бригу о његовом школовању у систему ванредне наставе.

• · 1928. С успехом полаже малу матуру у Новом Врбасу.
• · 1929. Због здравствених и материјалних разлога годину про­води у манастиру Бездину. Ту му игуман Јосиф (Протић), те монах Мирон (Ненадовић), који му је био и рођак, као и прота Милан Ни­колић препоручују да се упише на Богословију.
• · 1930. Послушан својим добро­детељима, уписује се у шесто­разредну Богословију у Сремским Карловцима.
• · 1936. Успешно и у року завр­шава карловачку Богословију.

Жени се Горданом, ћерком за­натлије Александра Бугарина и Матилде, из Великог Семиклуша.

Владика Иринеј (Ћирић), епис­коп бачки и администратор Епар­хије темишварске, рукополаже га за ђакона у Темишвару 27. окто­бра, а за презвитера у Новом Саду 2. новембра, с назначењем за па­рохију у Станчеву.

Децембра месеца преузима парохију.

• · 1937. 15. октобра, родио му се син Александар.
• · 1940. 25. јуна с успехом по­лаже испит сталности за паро­хијског свештеника.
• · 1940-1945. Због недостатка учитеља и ратних прилика обавља и учитељску дужност у српској вероисповедној школи у Станчеву.

Владика Иринеј (Ћирић) одли­кује га правом ношења црвеног појаса.

• · 1945. Премештен је на паро­хијску дужност у Печки.
• · 1945-1962. Обавља парохијску дужност у Печки, такође са запаженим резултатима.
• · 1962. 10. априла, умире му син јединац, Александар, студент права, у саобраћајној несрећи.
• · 1962. Премештен је на па­рохијску дужност у Ченеју.
• · 1970. Владика Висарион (Кос­тић), епископ банатски, админи­стра­тор Епархије темишварске, рукопроизводи га у Вршцу у чин протојереја с правом ношења надбедреника.

Исте године прелази у заслу­жену мировину. Настањује се у Темишвару.

Наставља да служи на многим упражњеним парохијама, највише у Саборној цркви у Темишвару (Граду), али и по српским црквама широм Европе приликом својих путовања, све на славу Богу, за спас своје душе и за душу свога сина Александра.

• · 1989. На предлог владике Саве (Вуковића), епископа шумадијског, администратора Епархије те­миш­варске, Свети архијерејски синод Српске православне цркве одликује га правом ношења напрсног крс­та. Одликовање му је уручио у Старој Пазови епископ сремски Василије (Вадић).
• · 1996. Умире му супруга Гор­дана.
• · 1970-2005. Стан проте Ми­ли­воја постао је стециште и уто­чиште бројних православних верни­ка који му се обраћају и траже утеху и спас у молитви и испо­вести. Благ и стрпљив, прота Миливој се труди да сваком по­могне колико може, да сваком поврати веру, наду и љубав, хришћанске врлине о којима пише Свети апостол Павле.
• · Преминуо је у Темишвару 8.11.2005. године и сахрањен је на Градском гробљу уз своје нај­милије.

 

СТВАРАЛАШТВО

 

Своје Кетфељчане је Прота не­измерно волео па су га они при­мили за почасног члана књижев­ног кужока “Крила”. А имали су и разлога за то. Наиме, покојни про­та Миливој је објавио за живота шест књига бе­седа на црквено-верске теме. Реч је о збиркама пригодних проповеди које је Прота изговорио пред својим парохија­ни­ма током више од шест деценија свештеничке службе. А све те “при­дике” сабрао је у сле­деће књиге:

– Беседе, Самиздат, Те­мишвар 2002, 180 стр. А5;

– Свештениче, про­по­ведај!, Глас јавности, Београд 2003, 160 стр. Б5 (допуњено издање Беседа);

– Свештениче, не престај да проповедаш!, НИП Глас јавности доо, Београд и Мини­старство за дија­спору Републике Србије, Београд, 2005, 143 стр. Б5.

Ове су књиге пре­ведене на ру­муски језик и објављене као што следи:

– Părintele predică!, Самиздат, Timişoara, 2002, 170 стр Б5;

– Părintele predică!, Editura AURA, Timişoara, 2004, 134 стр. A5;

– Părinte, nu înceta să predici, Самиз­дат, Темишвар, 2005, 127 стр. Б5, превод Симонида Шолаја;

– Părinte, nu înceta să predici, ediţia a II-a, Editura SOLNESS, Темишвар 2005, 127 стр. Б5.

Морамо да приз­намо да се мало ко од нас може пох­ва­лити ова­к­вим опу­сом. И ако до­дамо да је Прота де­лимично и лично фи­нан­си­рао ове пројекте, његова је заслуга тиме већа. На нама је да бар прочитамо ове књиге и запамтимо понешто.

А у нашим срцима остаће вечно његов племенити лик и људска доброта. Нека му Господ Бог подари рајско насеље и спокој души његовој.

Molitva za prijatelja

 

Svi stižemo do godina belih

Kada nas snaga napušta

Kada smo sami i bolni

I kada se nemaš gde skriti

Bog ti u susret pošalje prijatelja pravog

Koji ume da voli

Možeš i besmrtan biti…

 

A svet je svirep

kada nisi ono što si bio nekada

Samo ti je molitva spas

(I onda juriš da Milivojev čuješ glas).

 

Vreme prolazi

A mi smerni na kolenima stojimo verni

Čekamo blagoslov

Velikih kraljeva

U skute svetle obučeni

Svetlošću božijom obavijeni

Jer, Bože mnogo si nam dao

 

I sina Tvoga

što nam je preuzeo grehe

I na raspeću patio

Da bi nas spasio.

 

Ne zaboravi Bože,

Milivoja, podaj mu svetlost

Zdravlja, mira i životnu radost!

Molitva

 

  Bože, danas te smerno molim

Podaj mi snage da vatru utolim

Uzmi mi bol i daj mi nadu

Kao što si mi ŽIVOT  poklonio

I u nedra me tvoja sklonio.

Bože, ako me čuješ

Roditeljima molim te da se smiluješ.

Decu svoju da odnegujem

Pruži mi šansu, ne daj da venem.

I ako me Bože, pozoveš sebi

Podaj mi odeždu svetlu

Da decu čuvam svoju

S oblaka da ih vidim.

 

Moja nada

  Majko prečista

Zauvek blagoslovena

Ti si moja nada

U danu teškome sada

I zamoli dobroga Boga

Da i meni snage, zdravlja poda

Puteve svetle

Majko prečista

Molim te oprosti

Misao mi čistu pusti

Da umrem duše pomirene.

Ostavi mi srce u mojoj kući

Da decu gledam, blizu da im budem

Da im mirna usnule kapke poljubim.

 

Skamenjena jesam  

 

Nemi nemir

Hladna tišina

Ništa gore

Kada te smrt pohodi

Skamenjena jesam

I zubima škripim.

Revolt je u meni

Zbog nepažnje.

Sačuvah samo veru

I ljubav

Za majku, sestru

Za Emi, Vlada i Joanu

Za para

Čoveka života mog Vasilea.

Suze mi nemoćne teku

I sve mi gori

Kao da sam vulkan

Koji kad jednom izlije

Mogao bi da sagori u ljubavi

Meni drage

 

 

Plačem za Vas prijatelji 

Molitva za mir

 

 Za tebe se molim zemljo

Zlom potresena,

I plačem ti srce gorko

što ti ga stranci pogaziše.

 

Krv žrtvena slila se na krst

I očistila osramoćene savesti,

Hrist još uvek plače

Za izmučene srpske duše.

Temišvar

27.04.1999.

 

 

Nemiri

 

Više ne čujem cvrčaka pesmu,

Već jedino krik zastrašujući

Trzam se i ne mogu da k sebi dođem

Mislim na ljude koji umiru.

 

Tišina prođe, grom se javi,

Kraj je sveta blizu;

Gde li će se sakriti tada

Oni što danas žele da nas uče kako se vlada?

 

Kakvi <poredak> žele da postave,

Kroz krv i rane,

Kad svet naši hrišćanski zove

Želi mir, a ne raspete nove.

 

Temišvar

27.04.1999.

 

 

Ne plači brate!

 

Ne plači brate, Rumun ti je blizu,

Ne plači za nehrišćansko bičevanje,

Bog je na tvojoj strani

Veruj u njegovo božansko davanje.

 

Oblaci su ljuti i žele da oteraju

Orlove s neba bez milosti

što svet su ceo zgrozili

Ali vi ste besmrtni!

 

Ceo vama se svet divi,

Jer čast je dobro koju neki nemaju

U njoj leži spas

Pred sotonskim  napadom .

Temišvar

27.04.1999

 

 

Plače Balkan Zvižde bombe plamene

 

Nad Beogradom potresenim

Srbi se pesmom brane

Čuvaju mostove

Dušom čistom.

Suze odvano presušiše,

samo dete

Prema nebu gledaše,

I Bogu se s neba moliše

Mira za roditelje

Da im Bog da

Niko više da ne strada.

 

1999.

Gânduri nocturne-Mariana Gurza/1999

 

Uvek prevareni

 

Uvek prevareni,

čekamo zoru,

talase morske

da zagrle zemlju,

da poletimo

kao ptica

što se ponovo rađa.

Uvek prevareni,

čekamo med da poteče

da gradimo saća

mesta svetla,

i zajedno da u roju

prelijemo

u svetoj bašti

plodove truda.

 

1999.

 

 

Nemam mira

 

Nemam mira…

Osećam misli mi se lede

I reči

Slušam ropac samrtni;

Sklapam oči,

Nemam mira…

Želela bih stihiju da zaustavim,

Plačem u noći i molim za srpsku dušu.

 

1999.

 

 

Huka

 

Narod ste teško okušan.

Ko li je raspet?

Kakvi su vas vetrovi dotakli

Kad kod vas plač je vasceli?

Ko želi Bože da satre

Sve što srpski diše?

I kojim vam pravom dane oduzimaju,

Ko su oni koji mrze?

Mi smo roda plemenitog

Ali drugi razdor seju.

Ne možemo uvek da praštamo

Izazivanja, što srce guše;

Koliko li ćete još izdržati

Hrabri Srbi, surovu huku?

 

1999.

 

 

Tužne grane

 

  U prozor mi kuca grana

Kao suza presahla

Ne govori mi,

Jedino drhti

Vene, vene, svakog dana.

Prozor otvaram i osećam

Hladne kapi sveta;

Plačem i ja ,

ne mogu ćutati,

ali osećam

da nemam šta reći.

Oblake držim na grudima,

Teško mi je da ih ugrejem,

Hladni su,

I osećam da mi je gospodar

Jedino Bog nebeski.

 

Kisnu razočarenja

 

Kisnu razočarenja,

Kićobran mi je mali

Nemam se gde skloniti;

Crkve su pune

Ikone suze u tišini,

Samo ja uplašena,

Plovim

I ne znam gde ću stići.

Kisnu razočarenja

Na moju dušu,

I krijem se

U gorkoj suzi

Ne razumem

Otkud toliko <sumaglice>?

 

Zvezdano seme 

Nemoćni smo

 

 

Jer želimo da takvi budemo;

Zaplašeni smo

Jer nismo jaki.

Strah je promilela iz tunela,

Odakle smo čekali

Svetlost…

Svetlost nalazimo u nama

Ukoliko bivamo svesni

Da u nama, u našim rukama

I rečima

Možemo zasejati

Zvezdano seme…

1999

 

 

Uželeo si se Aleksandra 

 

Teško mi je da mislim na tebe

Kada  čelo naborano brigama

Spuštaš na belu ploču

Moleći se pokraj groba.

 

Teško  mi je prijatelju da ti govorim

O bolovima uzidanim u ljubav

što ti dane uznemirava

I ti plačeš i moliš za milost.

 

Ti si moja zvezda 

Krijem se po zracima

I osećam opekotinu života

Ne mogu govoriti, ne mogu vikati

Po stihovima lutam.

Htela bih da dodirnem zvezdu

Koja lebdi

Bežim, jurim da je stignem

I budim se, voljeni.

Gledam i grozim se

Jer odmereni koraci

Igraju valcer zbunjeni

Ne znam gde da potražim

Zvezdu koja je već pala.

  Nemam više suza 

Moje oči plaču za svetlost nekadašnju

I traže bljesak blagosloveni 

Ni suza nemam u karju oka

 

U tišini patim puna  strepnji.

I opet je reč uzavrela

I srce zacrvenelo poskakuje

Težak je hod prema vrhu,

Lako se kotrljam ka dnu

I sve ima brzinu misli

Pred ljudskim greškama.

 

Surova vremena 

Oblaci se gomilaju

 

Tu i tamo lebde snovi

Plavi i tihi

U surova vremena.

Lebde potoci u dolinama

Proždiru sve pred sobom

I jadni smrtnici

Uprše oči u oblake

Nemarni

I Prazni.

Sa mnogo potreba.

I koliko li čovek može podneti

Sa raspetim Hristom u srcu

Šta liće dan doneti

Sada kada je voda sve prelila

Kada ljudsko đubre pliva

Kada su suze presušile

Kad ne znaš gde li grešiš

I ostaješ siromašan…

 

Boli ljubav

  Boli ljubav 

Ljubav vara

I po gorčini biraš svoj put.

Tužne oči nemoćne

Žude i nadaju se

Njoj

Obavijenoj suncem…

Zaslužujemo li toliko muka i nemira

Kada svaki svojom sudbinom

Ulazi u tvrđavu

Gde nas Bog čuva.

 

  Bežim i još bežim…

Ne znam kojim putem da krenem

Misli mi umršene

Bežim i još bežim

Sve je nejasno.

Nada tiho trepće

Od Boga je,

A ja osećam da umirem

I lutam u beskraju.

Uplašena i razočarana

Tražim sebi spasa u bolu

Bože, kakvog li tužnog života

Kad više nisi u snazi.

 

 

Plašim se šta li će biti…

Vulkan izliva

Vatra izgara

Zemlja podrhtava,

Vetar šišti.

I sve što je živo nestaje

Pri prvoj pretnji,

Ali,

On nam ruku pruža

Toplu i čistu

Da se možemo spasiti

U sledećem životu.

 

Nebo plače u mom srcu 

Nemirno nebo

Plače u mom srcu

Pokleklo

Od nemoći.

Kapi zore

Obavijaju mi telo

Umoreno sramom.

I tužno je i boli,

Svetlost koju zovem

U očaju.

I samo ću se tako obavijena

Probuditi

Sa nebom pomirena.

 

  U bolu izgaram 

Oštrica ulazi u moje telo

U bolu polako izgaram

Čedo mi je drago

Tužno je što gubim.

Krv se moja zahuktava

Hladno mi je i gladna sam

Plemenitosti,

a vetar hladan obraz para

i ljubav prazni.

Srce mi bolno rastrzano

Nezadovoljstvima i gorčinom

Sada sam ogoljena.

Koliko ljubav boli

Kada se mati uznemiri

I luta smrznuta

Po moru hladnom i nemirnom.

I plač je kao grom

Preseca svet

I doziva očajno dete

I niko ne čuje…

 

 

  Ljubav prema otadžbini

Da voliš svoju otadžbinu,

Da se boriš za istinu

Da se odeneš gordošću

Tvoje drage zastave.

To nije ksenofobija

Niti preterani nacionalizam,

Tvoja je zemlja Rumunija

I ti si bogat čovek.

Mogu te neki ljudi poniziti,

Smejati se tvojoj ver,

Ali je tvoja ljubav pradedovska

Ona koja ti ne da da se udaljiš.

Sirota zemljo, lepa i bogata

Po kolikim si olujama prošla

Stići ćemo i do demokratije

Da imamo mira u dušama.

 

  Jesen nas pokriva 

 

Jesen nas pokriva

Svojim žutim listovima,

Tužno je sve oko mene

Samo kiša sitna

Mori mi misao.

Nemoćne su senke

Što se gube po putanjama

U daljini čuju se

Munje,

Pretnje,

U daljini potresene.

Kako je sve tužno,

Kada se na pravdu čeka

Mnogi svog a mesta ne nalaze

u otadžbini demokratskoj.

 

 

U čežnji izgara pesnik u svetu

 

U čežnji izgara pesnik u svetu

Usamljen i tužan

Ali znam da sebe nalazi u ljubavi

I u reči.

Izgara pesnik kao živa baklja

Duša mu je ponovo plamen

Kako bi mnogi voleli da znaju

Da je život prosta pesma

I svi mi prolazimo voleći

Godine brojimo,

I gorčinu sveta

Žrtve neme donosimo.

Kako boli ljubav

Kako sladi bol

Kada jedino mi dodirujemo

I plačemo

Nebo i beskraj.

 

Kaži mi ko sam

  Ako me želiš upoznati

Pitaj nebo

Da ti kaže šta osećam

Ako me želiš upoznati

Pitaj vetar

Ko sam.

Želiš li tajnu da otkriješ

Htela bih da znam

Odgovore vremena

Da saznam

Ko sam

Ustvari.

 

  Vera

Bogorodice Sveta Prečista  

Vo vjeki budi blagoslovena

Daj mi haljine  svetlosne

I za sina godine bezbrižne

Daj mi Bože radost, nadu

Svecima hvalu uzdižem

Da život mi sačuvaju

O, Majko slatka toliko tražim.

I podigni ruke tvoje

Sinu milost traži

Za decu, za stare

Da sve nas pomiluje ti mu kaži.

 

  JESENJE MISLI 

Ulazim

U tvoju  pomućenu tugom dušu

U oku mi suza

Ne razumem,

Zašto život ne pruža više.

Ti si tuga

A ljudi to ne znaju.

Teško je sakriti se

U jesenjim mislima

Osmehuješ se

svakog dana,

i prkosiš apokalipsi

hrabrost te tvoja hrabri

a ti penješ

stepenike životne

i senka na sudbinu pada.

Oteraj sa tvog srca

Lišće požutelo

Tvoje su oči drago kamenje

Misao dobra

što ti zamračene putanje svetli

vreme je za život pravi

ali ti biraš put sveti.