În amintirea prea bunului Părinte Teoctist, Patriarhul tuturor românilor
“Un Inger nevazut l-a ridicat”
Marii duhovnici nu-si incheie lucrarea o data cu trecerea lor la cele vesnice. Petrecerea lor prin aceasta lume rodeste mult timp dupa ce ei nu mai sunt printre noi. Pilda vietii lor, cuvintele lor de invatatura, randuielile asezate de ei in viata nenumaratilor fii duhovnicesti, aluatul sanatos pus in framantare, nadejdea pe care au sadit-o in inimile oamenilor, toate aduc in lume si in sufletele oamenilor roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, dupa cuvintele Sfantului Pavel (Gal. 5, 22-23).
Din ziua in care am ramas fara PASTOR, simt o sfarseala, o durere, ochii imi sunt plini de lacrimi. Am ascultat mesajele oamenilor, care au venit acum desi tarziu. Mi-am amintit ce s-a intamplat in vara anului 2004, pe 15 august la Sf. Manastire Techirghiol. Preafericirea Sa oficia Sfanta Liturghie, alaturi de un public numeros. Il priveam cu sfiala, inmarmurita de alura Sa, de acea mantie nevazuta pe care doar cei alesi stiu cum sa o poarte. Nu stiu ce s-a intamplat, dar, dorind sa se aseze, a cazut pe spate. Toti am incremenit. In spatele scaunului, nu exista nici un punct de sprijin, doar beton. “Un inger” nevazut l-a ridicat si a continuat oficierea slujbei ca si cum nimic nu s-a intamplat. Stiu doar ca la terminarea Sfintei Liturghii, am alergat si eu la fel ca altii doar sa-l ating. Nu mi-am dorit altceva. A fost ultima mea intalnire cu MARELE PATRIARH, intr-adevar SINGUR, DOAR CU DUMNEZU. “Diamantele” vazute in ochii Prea Fericitului vorbind de mama Domniei Sale, sunt acum stele. UN MARE PASTOR CARE A RABDAT SI A TRUDIT PENTRU BINELE NEAMULUI ROMANESC!
Imi este foarte greu sa-mi privesc sufletul in aceste zile. Sunt cernita si eu, ca adevaratii iubitori de neam. Sunt trista! Aceeasi tristete care va macina si pe Dumneavoastra! Dar “Botosaneanul” nu a plecat! Va fi mereu printre noi, facand cinste poporului romanesc! Isi va gasi locul in numeroase scrieri si cei care l-au umilit poate vor regreta raul facut. DUMNEZEU SA-L IERTE! O pilda pentru fiecare dintre noi! Sa stim sa iubim, sa iertam, sa ne putem pastra demnitatea si credinta strabuna.
Orele scrasnesc dureros. Un singur lucru regret. Ca nu-mi permite timpul si sanatatea sa fiu si eu acolo, la marea plecare a “PASTORULUI”.
Cu smerenie si cu umilinta sa cerem Lui Hristos: “Pomeneste-l, Doamne, pe Preafericitul PatriarhTeoctist in Imparatia Ta”. Sa luam aminte la cel ce a plecat dintre noi. Sa aprindem si noi o lumanare si sa-i iertam in gand pe cei care i-au amarat uneori firea sa duhovniceasca. Sa invatam sa “pretuim gesturile si sacrificiul” pe care le-a pus in slujba Neamului omenesc.
Am pierdut un mare Parinte. Dumnezeu sa-l odihneasca cu Dreptii in gradina Sa! Amin.
MARIANA GURZA
“Al cincilea patriarh” – volum colectiv, Editura Intermundus, 2007
