TITU MAIORESCU – Aforisme
Între un diamant şi o grămadă de • pietriş cui i-ar fi alegerea grea? Aşa, între aprobarea unui om cuminte şi aplauzele zgomotoase ale mulţimii.
Neputându-se modifica oamenii după • preceptele morale ale religiunii, s-a modificat aplicarea preceptelor după oameni.
O măsură a oamenilor şi a lucrurilor este propria lor • umbră.
Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun – prin • partea sa cea rea.
Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi. • Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.
Sălbaticii din • America schimbau aurul şi mărgăritarele pentru cioburile de sticlă din Europa. Aşa fac şi copiii, şi mulţi dintre noi rămân copii toată viaţa.
• Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acţiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanţ infinit, şi omul activ este din capul locului condamnat la fragment.
Oare pârâul de la munte ar fi aşa de • limpede şi de voios dacă n-ar fi rece?
Fereşte-te de a da sfaturi. • Problema e prea grea şi răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potriveşte cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înţelege el. Sfătuind prudenţă, produci slăbiciune, şi unde cereai tărie se aplică violenţă. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, şi el şi-a pierdut măsura.
Nemărginit îţi este dorul: cum vrei să încapă în realitatea • mărginită? Totdeauna rămâne un prisos: desperare sau ironie.
Studiul • creierilor să înlocuiască ştiinţa sufletului? Cine cunoaşte mecanismele clavirului să ghicească felurimea nemărginită a melodiilor?
Cine are • vocaţiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.
În faţa unui • abis te înfiorezi. Tot aşa în clipa în care simţi deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt.
Mijlocul e superior scopului şi-i regulează • valoarea. Prin urmare, fraza iezuiţilor trebuie întoarsă: mijlocul justifică scopul.
Păzeşte-te a doua zi după succes. •
Nu cere de la pârâu • cuprinderea mării, nici de la deal cuprinderea muntelui. În înţelesul celor mari stă şi înţelesul celor mici, dar niciodată dimpotrivă.
Treapta dintâi • pe care ne înălţăm e un altar de jertfă.
Unii înaintează prin • protecţie, mulţi prin supunerea oarbă la opinia altora, câţiva prin împotrivire energică la tot ce dezaprobă, croindu-şi viaţa după a lor individualitate. Toate aceste căi pot duce la ţintă numai să fie urmate cu statornicie. A-ţi schimba deodată felul, a deveni energic din pasiv ce erai, a te arăta independent din supus ce ai fost, aceasta nimiceşte succesul vieţei.
Este lipsă de • dreaptă cugetare când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată cauza care a produs-o. Fireşte că tot ce se întâmplă în lume are o cauză. Dar a o explica nu va să zică a se justifica.
Care este folosul artelor? Dar folosul • folosului?
Guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la • putere.
Nu există prieteni în politică, există numai prieteni • politici.
Păstrează-ţi emoţiunile pentru lucrurile ce le merită. •
Nu e nimic mai primejdios decât a întemeia o formă statornică pe • simţiri trecătoare.
Arta vieţei? Rezervă, discreţiune, cumpătare, în • genere negaţiune şi în rezumat abnegaţiune.
Când curentul electric se • repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot aşa, în lumea inteligenţei cuvântul pronunţat este numai un fragment al raportului dintre om şi om; restul se stabileşte pe tăcute.
Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naşte reacţiunea • spre bine, şi gerul cel mai greu zugrăveşte pe fereastră flori de primăvară.
Tot ce e folositor poate fi şi stricăcios; e numai chestie de măsură. • Dealtminteri, dacă n-ar putea fi stricăcios, n-ar putea fi nici folositor.
Durerea înalţă pe omul de valoare şi coboară pe cei de rând. • Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină.
Unde • e o necesitate, trebuie să fie o posibilitate.
Omul trebuie înţeles ca • un element de evoluţiune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? Creşte, stă, sau dă înapoi?
Corabia strătaie marea cu putere şi • lasă în drumul său brazda valurilor mişcate. Valurile ajung luntrea cea mică, o saltă şi o răstoarnă.
Numai durerea încheagă gândurile şi le dă puterea • de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneşi la pământ, sloiul de gheaţă izbeşte.
Toate hotărârile importante trebuie să le iei singur, din adâncul • individualităţii, fără influenţa altora.
Nici o putere nu se poate • suprima în natură; de aceea e aşa de periculos a o comprima.
Imaginea • nuielei împlântate în apă se frânge şi se abate în altă direcţie. Tot aşa, ideea unuia în capul celor mai mulţi.
Tot cerul senin, un singur punct negru • jos la orizont; dar acesta aduce furtuna.
Ce bogată e literatura în • idei şi ce săracă este istoria în fapte! S-ar putea concepe o istorie a celor neîntâmplate.
Când se află omul în momentele hotărâtoare ale vieţei, • nu-l mai conduce mintea; ea arată numai alternativele. Direcţia finală o dă inima.
Titu Maiorescu
