ULTIMUL STRIGĂT – VERSURI
AM RENĂSCUT, DOAMNE
Am renăscut, Doamne
Odată cu învierea Ta.
Cu sufletul curăţat,
Mi-am îndreptat gândul spre Tine.
Tu cel ce te-ai jertfit
Ne-ai lăsat iubirea,
Şi puterea de a deveni copil
Odată cu cel din icoana Maicii Domnului.
Cu el am renăscut, Doamne,
Mai puternică, mai tenace
Având cuvântul Tău drept scut.
MĂ UIT SPRE CER
Născându-mă din nou,
Iată-mă!
Am trecut prin furcile unui vis urât.
Neştiută de nimeni,
m-am împresurat în suferinţa-mi mută,
Dar acum, Doamne, mă desfăt
cu darul tău de viaţă nouă,
să pot râde, să pot plânge,
să pot lupta, să trăiesc,
precum în neclintirea lor stâncile.
CELE DOUĂ LUMI
Între viaţă şi moarte
un prag fragil…
Păşesc pe el
în cele două universuri.
Aş mai rămâne în viaţă,
unde e prezentul şi viitorul.
Dincolo…
E timp şi pentru dincolo…
Acolo vom da vămi văzduhului,
pentru popasul veşnic.
Dumnezeu, va avea El grijă de noi!
Ne va ţine de mână
Aici,
Acolo,
O eternitate…
AM RĂMAS ÎN LUMINĂ
Doamne, ce mult lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-au dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alăturea cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Ocolisem moartea…
NU ŞTIU CINE EŞTI
Doctore,
împresurat de moarte
ţi-am întâlnit privirea.
Mă trezisem printr-o adiere
de nufăr alb, plutitor
şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt
toate cântecele necântate,
să simt toate ritmurile nejucate…
Doctore,
nu ştiu cine eşti.
Mi-ai lăsat gândul timid
spre frunze albastre,
şi-n rugăciunea mea
tu vei duce apa vie
pentru toţi
cei între naştere
şi înviere.
TRESTIA LUI PASCAL
Ca trestia mă îndoiesc
de tot ce văd.
Dar sufletul meu plimbă renii
prin deşertul Polului Nord,
locuit de fantasmele malefice,
fără să ştie că dincolo de toate
noi suntem noi,
trestiile râurilor
cu gând spre izvoare.
SFIDARE
Pe malurile timpului,
vremea rece şi ploaia
răcoresc suflete.
Unii zidesc palate în sfidare
fără să întoarcă privirea,
fără să le pese de molimă,
de cancer, de tot ce ucide
în noi şi printre noi.
iar eu, cu rugul întrebării
încotro
prea rar
pricep sensul cuvintelor
care scriu
numele pomeniţilor.
ZBUCIUM MUT
Ca să mă păcăleasă,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragoatea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa, când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei,
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi,
ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.
RUGĂ PENTRU UN PRIETEN
Între naştere şi moarte,
ştii,
anii se adună, mărgele albe,
sau negre,
sau colorate.
Ca pe mătănii,
Dumnezeu mereu îi numără :
jumătate sunt de izbândă
şi de trumf,
jumătate de cumpănă.
Jumătate sunt ai inimii tale,
jumătate ai inimilor altora.
Ai lui Dumnezeu, toţi.
ÎNLĂNŢUIRE
Jocul de-a dragostea ?!
Cine nu-l ştie ?
Cu noi, promişi unul altuia,
cu noi, juraţi aceluiaşi Dumnezeu,
cu frunţile încununate de acelaşi senin,
de aceeaşi rază de soare…
Cu poveri purtate pe rând,
sau în acelaşi timp…
Cine nu-l cunoaşte?
LA SUSENII BÂRGĂULUI
Zi de vară, zi frumoasă,
m-a adus în prag umbrit,
pe la bistriţeni pe-acasă,
într-un drag lăcaş sfinţit.
Te-am surprins mai de departe,
îmbrăcat în straie negre,
clopul era cât un soare,
chipul un senin cu stele.
Şi-n surâsul tău blajin,
am îngenuncheat sfios,
aşteptând un har divin,
implorându-l pe Hristos.
Şi-am simţit căldura sfântă
trupu-mi s-a cutremurat.
Printre lacrimi, ruga mea curată
spre tine, Doamna s-a-ndreptat.
RUGĂ PENTRU COPII
Doamne, Dumnezeul milelor,
mângâie chemarea suspinelor,
dă-le odihnă, în fragede altare.
Să prindă un mileniu
de sub zăpezi verdele primăverii.
Să treacă lin
prin schimbătoare anotimpuri,
prin luminata câmpie,
prin luminata viaţă.
IUBIREA MEA
Binecunoscuta dragoste,
– o stare de veghe –,
întoarsă la mine cu faţa,
mi-e soră geamănă.
Cât de mult semăn cu ea…
urma ei desculţă,
calcă în urma mea,
somnul ei umple
nesomnul nopţilor mele…
PLÂNG ÎN PRAG DE SEARĂ
în grădina sufletul meu
şi-a făcut cuib o pasăre cântătoare.
Are ceva de rugăciune,
de chemare,
în dialogul ei
cu iasomia,
cu vântul,
cu gândul…
Şi-a depus oul albastru
în orbita de aur fals,
şi cântul ei s-a limpezit
ca privirea mea
după prima ploaie de lacrimi.
FRAGILITATEA GÂNDULUI
Spre zări, drumul şi viaţa
şi două inimi nedespărţite.
Eu-tu,
o pasăre cu două perechi de aripi
armonizate pentru
un singur zbor.
Marama mirilor
când îi trece pragul la cununie
o purtăm indiferenţi şi tăcuţi.
Uităm că suntem unul,
meniţi să fim împreună.
UNIVERSUL FIECĂRUIA
Trecutei zilei de ieri
i-am cerut socoteală,
dacă s-a petrecut
în cântec şi culoare,
dacă magicul univers
i-a desluşit vreo enigmă.
Mi-a spus că ora astrală
s-a prelins prea repede,
că orga şi-a terminat
prea devreme notele
şi că doar lumina ei
s-a-nălţat la cer
în cuvântul lui Hristos.
ENIGMATIC E TOTUL
Vorbele se aşază straniu
între viaţă şi alt univers.
Abisul?! Fie cât mai departe!
Să citim despre el în cărţi!
Acum suntem aici, în tabloul
cu iarna albă,
mâine vom în cel cu verdele-verde.
Desigur vor înflorii şi caişi,
se vor coace,
câmpiile vor rodi şi ele,
ca-n fiecare an.
Vom fi aici să le culegem.
Durerile, trecătoare,
şi ele vor rămâne singure.
ÎMBRĂŢIŞAŢI DE MARE
Despre clipe de iubire rătăcită,
în exclusivitate,
pentru un tablou cu două plecări,
mi-am rezervat dreptul de autor.
Mi-e frică să nu spulber
starea de strălucire,
nemărginerea mării,
noi neodihniţi,
îngenunchiaţi,
jurându-ne credinţă.
DISPERAREA TINEREŢII
Când am vrut să pictez adolescenta
penelul meu era vopsit în verde.
Îi mai trebuia un pic de galben
să-i fac aripi de flutur…
Tinereţea era o femeie
cu nuanţe de albastru,
cu roşu aprins…
urcând semeaţă
către Palatul de cristal.
Nu cunoştea că poate fi zidită
ca Ana lui Manole
într-o temniţă greu de dărâmat.
Pentru alte vârste n-am căutat culori…
ÎNCĂPĂŢÂNARE
Nu privi înapoi,
n-ai ce vedea.
Sunt eu,
o umbră albastră
alunecând agale
pe alei deja nuntite.
Nu asculta,
e gândul meu
măcinat de-o dragoste verde.
Nu vei auzi niciodată
şoaptele mele
metamorfozate în boabe aurii.
Nu te uita în ochii mei:
vei vedea doar orbirea nopţii.
Aşa… eu mă voi pierde în labirituri,
tânjind după îmbrăţişarea ta.
ETERNITATE
Se-nchipuie o inimă mare
cât să cuprindă toată viaţa mea.
Voiam să-ţi spun, ah!
voiam să-ţi spun că am murit destul
trecând
pe lângă mine de multe ori
fără să mă recunosc.
Când m-am văzut în oglindă
lipsea mărturisirea de seară,
cu tu iubitul şi eu
mărturisitoarea iubirii.
Şi-am mai văzut acolo
răbdătoarea femeie
aşteptând
mirosul de floare nenumită…
MĂ UIMEŞTI, PRIETENE
cu dorinţa ta de a merge
pe urmele sfinţilor,
de a te întoarce spre tine însuţi.
Dar nu-mi vorbeşti
despre pelerinii împroşcaţi
cu noroi.
În lumea ta interioară
ai un răspuns,
aşa cum şi eu îl am
în zilele cernite
când totul pare
că-mi scapă printre degete.
DOINA
I-am spus cerului cer,
doinei doină.
Cuibărită-n inima mea
s-au topită-n azurul dimineţilor,
în lumina din mine,
în bucuria,
în forţa
cu care am vrut să zbor.
Pe marginea cerului,
Doina
va rămâne steaua mea.
IMAGINEA INFINITULUI
Terminaseşi cartea „răzbelului”
aşa mi te-am întipărit în inima mea,
ca pe-o stea
sub lumina gândului tău
bun de pus pe rana copilului
ce-ai rămas.
Spune-mi ce-ai văzut
în altă viaţă ?
Ai reuşit să numeri stelele,
să te-mpodobeşti
cu nestemata dăruită ?
Sau ai rămas doar cu imaginea
infinitului?
POATE N-AR FI FOST NIMIC
Pentru că lucrurile
cunosc un adevăr al lor,
bine e
măcar acum,
ochiul meu să privească
în sinele meu,
încercând să înţeleagă
de ce s-a legat viaţa mea
de streaşina lumii,
cum se leagă naşterea de viaţă
şi de moarte.
TU, EŞTI O TRISTEŢE
Dacă mi-ai încredinţat
cheia inimii tale,
o să intru din când în când
să ţi-o cercetez.
Clipa e un şarpe năpârlit,
tu o ţii în mână
ca pe-o nestemată de preţ.
Când ai prilejul să adulmeci
cu ea destinul,
a rămas doar pielea şarpelui
pe frunzele ofilite.
DOR
Spre lumea Lui
toate podurile au fost ridicate.
Trebuia să dau vamă
şi timpului,
şi icoanelor vindecătoare,
şi ultimului cal
ce rupsese zăbala.
Ultimul ban,
fierbinte din palma mea
a rămas
ca un cântec pe buze
când te surprinde
asemănarea perfectă
cu cel din vis.
Ultimul strigat- Recita George Balica
Caderea stelelor-Recita George Balica
MARIANA GURZA – versuri Ultimul strigat. Ed. Eubeea 2006-Recita George Balica
