George Anca – IERUSALIM
George Anca
IERUSALIM
*
Depresie în jur, nici Shakespeare. Să-mi fi muiat mâinile în Dunăre, ca fata, în Nistru. Mergi pe vârfuri. Pulbere-Dunăre-Lautreamont. Nici lor nu le e limpede. Mi-a spus şi ăsta că nu se sinucide. De credincios. Ai chicotit la ciorile din tablou. Ieri am făcut o conferinţă metapoetică. Lume atenta. Gazda a zis – minunatul discurs. Nu mă împuşcară, vezi.
Welcome to Elsinore. In so profound abysm. God, how mine eyes throw gazes to the east. Ce poezii nebunilor şi paji, femeile pe moarte, ca în Raj. M-ai ucis. Ei,da, ce-s eu, Shakespeare? Marea Moartă aşteaptă Sfântul Mormânt. Copii muriră de Purim, noi ne ducem la Ierusalim, la al doilea sabat în Ierusalim. Shalom, Jerusalem! Sarea înoată moartea. Cine vrea apă?
Vă datorez o lumânare. Mi-a dat, de zece şekeli, ieri opt, azi nouă lumânări. Te duci de 11 ori la bere şi o dată la sfântul mormânt. Fire-am piele de căprioară de mai nainte rescrisă, recurşi cu apa lemnului pe rămasul intact al pietrei. Îmi placi, Mediterano. Turuiam tatăl nostru mai ca pe ram-ram. Semne de pace explozivă biblic. Speriaţi-vă. Două leagăne în nemişcare.
*
De s-ar şti vreodată despre ce e vorba. Şi dacă războiul ne vrea în persoană. Desfacerea pomenii în autopsie. Descompusu-m-am în Ierusalim în semn de alte semne, cum vom fi lichidaţi sau lăsaţi de aceeaşi sămânţă. M-am retras.
Drama se face cămaşă. Furia creşte unghiile. Edentata cerşeşte patru şekeli pe engleză. Bere Macabee. Ruşi furioşi-unghioşi. 180 de păcate-şekeli lipsă. Ochi deschişi în apă – sentimentul mamei. Lunecasem pe stânci proptindu-mi capul într-o văgăună, are you all right, yes, are your sure? Viaţa devine poveste de furturi în pielea goală.
Soldaţii apărură în hotel ca asigurările de sănătate produse de Tomer în pustiu. Bătrân cu tichiuţă, în poarta casei Ben Gurion. Ne poartă marea pânzele albe. Parcul Spiegel, pămătuful Abesalom. Regress approach. L’illuminateur. Lupta cea mare, retradusă. Cât trăiesc, pierd bariu. Vis uitat. Milhama. Dacă începe cu 9, nu eşti din Tel Aviv. Am vrut să intru, n-aveam tichie. Am luat trei beri Macabee, rest 8 + 10 + 20 + 100, ajuns în cameră, caut să dau o datorie de 20, nimic, bine a zis Ben Gurion, când nu avem hoţii noştri nu putem fi ţară serioasă.
Nu e sfântă până n-a venit încă Mesia. Eşti evreu, nu, l-am cunoscut pe Ilie Grinberg, prieten cu Ceauşescu. Am intrat în mare după ea, şi am făcut temperatură. Când m-am măritat eu la Moineşti, nu ştiam că trebuie să-mi fie teamă că sunt evreică, şi nemţii ziceau zigoineri despre români, că nu ştiau să facă ce ziceau ei, eu ştiam germană şi traduceam, nu mă mai lăsau, Frau, vino şi ajută-ne. Fata trebuie să tragă de băieţi, o fecioară e ipohondră, tu eşti în 22, Reveca în 23 şi Yaşar în 24 noiembrie. Dacă pune mâna pe tine, pune pe tinere, şi dacă pune, eşti invitatul meu, astea vorbesc de nu te mai spală Iordanul.
Pe Jabotinski, motociclist întins pe spate, cu scuterul peste picioare, capul şi cămaşa în sânge. Îl ocolesc maşinile, doi îl feresc, lume puţină. Deodată mişcă. Nu e mort. Chiotul şuierător al salvării, fetele cu targa. Îi scot băieţii casca, au ridicat scuterul, genunchii în triunghiuri ţepene. Două perne ca de box, vârâte dedesubt, targă tare pe targa moale, glisat, suit, la vedere, anchilozat – exact cum eram eu când am venit prima oară în Israel. Eu trebuia să fiu în locul lui. Nu spune. În aceeaşi clipă erau sute, spun ce-am simţit. Şi eu am căzut cu bicicleta în Berkley.
*
Îmi dă o zi noaptea. M-aş da vieţii ne de pe lumea asta. Pe alţii, duşmănia de noi îi propulsează. Vă cunoaşteţi după alegerea cobailor. Mă trage de mânecă manuscrisul în persoană, sculpturalizat, Eli Ino, dacă inox e culoare, neasemănare-n zenit, chip şi asemănare în persoană. Cine mai intră în rugăciune? Dumnezeu, străinul cel mai mare.
Ai văzut soldaţii? Nu mă mai impresionează nimic. Măreţi faţă de civili. De la ONU. Does man progress in discarnate life? Nu poţi despărţi masa Ierusalimului de energie. Când eşti numai spirit, eşti toţi la un loc. Unde este Iisus acum? E acolo unde este Dumnezeu, peste tot şi nicăieri. Haiducii făceau o faptă rea şi una bună. Piaza rea nu văzuse soldaţii, eu da, i-am auzit vorbind nemţeşte, câte-o vorbă în engleză, ce mai, the Impending New Age of interplanetary exploration. Tabăra militară aproape goală, cu încăperi neumblate, de castru, dacă nu buzzattiene a la Masada.
I-or fi închis botul câinelui, că nu se mai aude, a sosit frizeriţa să-l tundă. Când îmi rânjeau şi mie stâncile căzând, iar cel ce m-a întrebat are you all right, yes, are you sure? înotase înaintea mea şi eu tocmai nu-l lăsasem să ajungă pe dig tot înainte, o tăiasem peste stânci. Nu cumva tot el era dansatorul indigen, înalt, pus pe contra româno-ruşilor mişculanţi? Îi crescuse doar chelia, nu m-oi fi bunghit data trecută.
Măcar şi cazarma goală adineauri, misiune sabbathică, eram în Ierusalim, săptămâna trecută. Ca şi acum aproape trei ani, ne-am plimbat pe corso-ul pustiu vinerei, spre 11 noaptea. Oraşul se popula cu tineri şi amintiri meridional-biblice. Voi acolo tundeţi. Ne întoarcem, încet-încet, la câinii noştri, chiar dacă povestirea asta, neaparţinându-mi, mă poate întoarce ea prin părţi contrapuse, între privelişti de pe plăci tectonice lunecânde, în de ele. Veniţi de pe Saturn, ziceai. Nadine, şi ea, că poate facem o bucată de drum împreună, până-n America, sau să rămân eu la Chicago, ea continuând, singură, până la L. A.
*
Congeografii de predispoziţii. Cum mi-aş fi ţinut repiraţia, potopindu-mă când mantric în Tatăl nostru, când mării-mormânt-sfântului pe bătăile inimii cu mamă. Până şi ima ima strigau copiii pe plajă, şi ei. Eu, în apă, în aer de smirnă, de-l înnebunea, ca pe dracu’, pe palmier (Tomer), cât să ridiculizeze pe fălosul călugăr grec ori scara de la stau quo, mai simpatizant, altfel, cu kopţii şi chelarul musulman.
Ambasadorul Tripathi mi-a trimis filmul Gandhi de Attenborrough, pe casetă, în ajunul căderii de la putere a Partidului Congresului – Janata zindabad, altfel, cum şi funcţionasem sub Morarji – plus revenirea Indirei, totuşi – da’ acum prea s-a pupat în piaţa Ti An Men Elţân cu Li Peng, seamănă a cauză efect. Regele părăsit, Ilaşcu părăsit, ţara părăsită. Ce le rămâne tinerilor, prin cine?
Bogdan l-a spălat, pe bunicu-său, fără ca ăl bătrân să-şi dea seama, de ramolit. Acum asistă la tunsoare. Eu am misiunea să nu dau drumul motanului, că-l irită pe Bulă. Mâncasem o ceapă – atunci s-o fi pripăşit pe canapea, surd, empatizând vibratoriu cu fratele câine. Trena verde bate orice nuntă.
Mai nicio glumă în literatura mea. Umor de nevoie, văicăreli contextuale, refuzul direcţiei. Nici raţiune, nici delir. Amalirism dolorist. Pretextualism fractal-clepsidric. Din Zarand, oi trece şi prin Fălticeni. Vară de păcate, visul frunzişurilor în floare. Când nu-ţi vine, n-ai timp să scrii, iar când, totuşi, îţi dai drumul, cum nu te mai interesează subiectul, nici pierderea labirintică nu te mai adie decât a la fie ce-o fi.
Dublul era de grup, cu obsesia zecelui în unu, cu paralelul, 20. Câte combinaţii şi acoperire, pe psihoză rămasă, de filaj-turnătorie în foc continuu, destructivism. Revers înnobilat, pe-o panoplie de agată, tomuri de comptains, roire de ţânţari, Sfinţii Apostoli. Aţi tuns şi telejurnalul, fetelor – mai bine, ne-om uita în alte părţi, poate chiar pe la Popescu. M-am uitat cu religiozitate la frunze. Chiar iarna parcă înfrunzeam ramurile din ochi, ori găseam paralelul bătrâneţii în tării. Toată săptămâna n-am avut loc în pustiu, nici în mine. M-au purtat, săraţi, destui soldaţi.
*
De ce trebuia să ajung a doua oară în ţara lui Israel? Jidanule, zice Liviu, şi, repede, o săptămână în Zarand. Cioara-n tei. Perechea ta de stăncuţe, în plop? Plaja Tela Aviv-ului cum aş mai uita-o? Spre neuitare şi dublajul esoteric. Scrisul frumos nu m-a găsit, dacă m-o fi căutat. De la contele Nelidov la Vâşinski.
Cheia însoţirilor spre Ierusalim ţi-am povestit-o abia acum, cât că şi acum trei ani o văzusem: icoana naşterii, cu stea, în iesle, cu Maira şi Iosif, el şi cu baston, cu aure, cu pruncul cel mai de lumină, înfăşăţel. Era la urcarea din locul cu candelă al naşterii, prin altar, mare, rară. Eu n-o mai ştiu decât din casa părintească, de i-am spus zilnicele rugăciuni ale copilăriei. Ce premii, ce habotnicie, ce scrisuri din Mu să mă mai comute la relele tulburări rituale?
Oi fi spus de zeci de ori Tatăl Nostru în Bethleem şi pe Golgota. Data trecută eram schilod şi m-am deznodat, acum ajunsesem întreg şi mi-era să nu mă frâng. L-am comparat pe Iov cu Arjuna. Icoana ne aduce Ierusalimului. M-am născut în lumina naşterii din icoană. Am trăit cum a dat icoana. Frică ne-a fost până la gândul lui Dumnezeu.
Ia-mi abulia. Pierde-mă în pierderea frunzelor. Piesele cele scrise n-au cum te împinge în scenă. Nemişcarea ta, şi la mine. Dezbară muzica în muţenie.
Gyr. Blestem Vitleem Ierusalim Heruvim Troii strigoii. Piatra mă înfulecă. Ne aşteaptă-n luceafăr Iisus. Vedenii gardienii.
Necomutat nadir. Ştampilă fără tuş. Blestem convertibil în naştere-moarte. Noduri atârnând de nadir nativ. Stând de vorbă mormânt la mormânt. Hanuman zboară cu un munte în apărarea lui Rama. În peşterile de la Marea Moartă, păstorul îşi face aripi de pergamente scrise mare vie. Masca deşertului, meditaţia la nimic, meditaţia măştii, nimicul deşertului.
Mai 1996
