Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE – DEMNITATEA CELUI PLECAT
Expresia “plecat dintre noi”, are diferite semnificaţii, în raport cu contextul în care este folosit, de cele mai multe ori reprezentând regretul celor rămasi, chiar egoismul faţă de atitudinea de “ a pleca” a celui care nu mai este.
“A plecat si ne-a lăsat …”.
Dar, oare despre durerea si neputinţa celui ajuns înfrânt de soartă, părasit de puteri, răpus de boală, abandonat de ajutorul real al celorlalţi, neînţeles la greul lui, … nu trebuie să vorbim ? Unii pleacă, alţii sunt dusi ! Poate chiar condusi … să plece. Apoi, vedem “vedete părăsite”, ale căror succese se bazează pe compasiune, pe înţelegerea celor rămasi pe-aproape. Ipocrizie ! Păcatul este al celui care pleacă singur, sub propria hotărâre. Păcat că nu mai poate răbda, nu mai luptă cu vicisitudinile – încercări ale vieŃii. “O luptă-i viaŃa; deci te luptă, Cu dragoste de ea, cu dor. …, (cum scria George Cosbuc în “Lupta vieţii”). Rămâne după plecare cauza incertă a deciziei de plecare … Ne rămân factorii determinanţi interpretaŃi în fel si chip … Ne rămân neînţelesurile … DE CE oare … ? Poate că a fost o MARE LUPTĂ, despre care nu am stiut. Că n-am putut sau n-am vrut să stim despre ce se petrecea …
Sunt interesante si nuanţele de abordare a demnităţii celui plecat, în articole de lege. Astfel, spre deosebire de noul Cod civil românesc, în Codul Civil din Republica Moldova, se face precizarea expresă: “La cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei si demnităţii unei persoane fizice si după moartea acesteia”.
Pe de-altă parte, unii consideră unele metode de resuscitarea ca un atentat la demnitatea celui care pleacă. Alţii, atacă înlocuirea înmormântării cu incinerarea, care nu are nimic comun cu morala crestină, deoarece prin aceasta s-ar desconsidera demnitatea trupului. În mod contrar, Statul Roman, prin incinerare asigura o iesire demnă din scena vieţii.
Principiile Buddhiste ne îndeamnă la o viaţă linistită, pentru a ne menţine demnitatea umană. Adrian Avarvarei (“Evoluând în România”), se arată un neînţelegător al expresiei, doar românesti, “despre morţi numai de bine”, enumerând importante personalităţi – de altfel, demnităţi în viaţă – acum, trecute la cele vesnice, pe care le consideră neabsolvite prin moarte de vinovăţia faptelor. Totusi, trebuie făcută deosebire între păcatele făptuite si pierderea demnităţii specifice omenesti, (“că nu există om fără de pacate”, în afara de IISUS HRISTOS ).
DEMNITATEA celui care pleacă se bazează pe măreţia faptelor din viaţă, prestigiu de care s-a bucurat, măsura în care si-a dus misiunea la bun sfârsit. Asa-l vom putea vobi, fără a deveni ipocriţi, numai de bine, cu recunostinţă, chiar cu mândria de-al fi cunoscut. Găsim, de multe ori, în timpul trecut, în lipsa celui plecat deja, nebănuite exemple morale, modele de demnitate, care merită respectate, iar pildele urmate.
Demnitatea, si publicistului IOAN SLAVICI a mai fost încă o dată pusă în valoare, prin excepţionala teză de doctorat susţinută recent de prietenul Fundaţiei noastre, Lucian Vasile SZABO, (Conducător stiinţific prof.univ.dr. Cornel UNGUREANU), teză apreciată cu “summa cum laude”. Felicitări noului doctor si conducătorului stiinţific al acestuia, pentru slova reusită, de ridicare în slavă a demnităţii lui SLAVICI. Mulţumim slavicistilor !
În numele membrilor Fundaţiei pentru Cultură si Învăţământ IOAN SLAVICI
Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE
RECTOR al UniversităŃii IOAN SLAVICI
(Demnitatea – Periodic de cultură si educaţie editat de FUNDAŢIA „IOAN SLAVICI” din Timisoara
Anul XII – Numărul 25 Decembrie 2011 )
