Cuvânt și iubire

Camarazii voluntari purtand pe umeri sicriul cu trupul neinsufletit al lui V.Plavan.Cernauti, 25.ian.1939

La mormantul unui camarad …

                        “Avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost a lutului, – iar veacului celui fără     sfârşit   un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere prin văile de resemnare ale vieţii. “(“Glasul Bucovinei”, nr.5535 din 26 ian.1939)

«Luni 23 ianuarie anul acesta a murit unul din cei mai cinstiţi şi mai iubiţi ziarişti bucovineni: VASILE PLĂVAN. După o suferinţă grea şi neiertătoare, dar înfruntată cu liniştea unui adevărat creştin, avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost a lutului, — iar veacului celui fără sfârşit un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere prin văile de resemnare ale vieţii.
Cine l-a cunoscut personal şi cine, mai ales, a colaborat cu el, nu-i va putea uita niciodată desinteresarea şi râvna pe care le punea în toate serviciile făcute societăţii şi Presei româneşti din Bucovina. Anii de muncă prestată, zi de zi, în coloanele acestui Glas al Bucovinei, — ani grei ca povara unui munte pe sub care trebuie să răzbaţi cu condeiul muiat nu atât în cerneală, cât mai ales în suflet şi în sânge, sunt cea mai frumoasă moştenire pe care redactorul-şef Vasile Plăvan o lasă presei noastre provinciale. Iar cinstea de care a dat întotdeauna dovadă, ca gazetar, ca avocat şi ca om, — cinste izvorâtă din adâncul sufletului său nobil şi neînduplecat în faţa obicinuitelor compromisuri, poate servi şi astăzi drept pildă tuturor câţi, schimbându-şi, după bătaia vântului cugetele şi simţirile, uită că bunul cel mai de preţ al ziaristului este caracterul.
La 49 de ani, când alţii culeg rodul trudnicelor veri şi primăveri, Vasile Plăvan moare cu zâmbetul celei mai senine resemnări pe buze. A debutat ca un oştean; fără a-i cere nimănui nimic pentru scutul şi spada purtate, cu destoinicie şi tăcere, prin zgomotul multelor lupte. Aşa i-a fost destinul. Dar Medalia Regelui Ferdinand I, cu spade pe panglică, Crucea Comemorativă de războiu şi Coroana României, pe care le-a binemeritat ca voluntar bucovinean în armata dezrobitoare a Neamului, îi vor fi destula recomandaţie pe calea cu vămi de negură şi uitare ce-l despart de noi, dar nu-l mai pot despărţi de poienele line unde odihnesc sufletele eroilor.
Vasile Plăvan lasă în urmă numai regrete. Duioşiei nemângâiate a Boabelor de lacrimi pe care le scria, simplu şi sincer, în amintirea altor prieteni, dispăruţi şi ei, i se adaugă, acum, lacrimile noastre. Trişti ne sunt paşii în urma sicriului care închide o inimă de aur şi mut ne e plânsul în faţa mormântului care ne desparte de cel mai drag camarad.»
(„Glasul Bucovinei”, nr. 5535 din 26 ian. 1939)

„Idealistul Vasile Plăvan”

Vasile Plavan

Voluntarul de război, însăilătorul unei duioase linii, publicistul, ziaristul şi avocatul român bucovinean.

Fiu de sătean al plaiurilor Bucovinei, originar din comuna Cupca jud.Storojineţ, de unde au pornit, mânate de un imbold înalt spre spiritualitate şi desăvârşire pe calea cărturăriei şi a învăţăturii, atâtea destoinice elemente de cultură şi civilizaţie ce s-au afirmat cu o nedesminţită vrednicie în timpul activităţilor sociale, Vasile Plăvan.

Blând cu cei netrebnici, conciliant cu cei răi şi ignobili, blajin faţă de toţi hulitorii şi certătorii de profesie şi iertător faţă de toţi cari l-au nedreptăţit sau persecutat şi l-au jignit, Vasile Plăvan a fost întrega lui viaţă un îmblinzit fanatic al idealului şi în acelaşi timp o nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti că oamenii sînt mai buni decât se învederează în josnicia lor de toate zilele.

În jurnalistica bucovineană căreia el i-a închinat nu numai cel mai curat prinos de muncă şi de prestaţiune, dar însăşi întrega energie a anilor tinereţii sale, nobleţea de caracter a lui Vasile Plăvan a suferit cea mai cumplită şi nemeritată decepţie fiind răsplătit pentru munca şi jertfa lui mistuitoare cu cea mai reprobabilă ingratitudine.

Şi când valurile dezamăgite îi pustiau mai cumplit viaţa sufletească, când nemernicia omenească îi tulbura mai mult conştiinţa şi când eterna luptă pentru existenţă îi impunea eforturi şi sforţări din cele mai chinuitoare, singurul refugiu şi unicul razim moral Vasile Plăvan îl găsea în seninătatea idealurilor sale, pe care nici o forţă oricât de mare şi nici o murdărie oricât de profundă nu o putea nici atinge şi nici altera.

Cu aceste rare însuşiri morale, colaborate de o judecată cumpănită şi fără patimă şi cuprinse în imperativul de cunoştiinţă al datoriei şi al onoarei, Vasile Plăvan a fost un om intreg în numeroasele ipostaze profesionale ale sbuciumatei sale vieţi, epuizându-şi treptat resursele vigoarei, energiei şi a sănătăţii sale spre a fi doborât în cele din urmă de mistuitoarea suferinţă a trupului său, vlăguit de toată gama durerilor fizice şi sufleteşti.

…Un cărturar de o puritate cristalină şi un patriot adânc însufleţit de comandamentul sacrificiului absolut pe altarul intereselor Neamului. Ofiţer, voluntar în războiul de întregire a Neamului, publicist şi ziarist, avocat şi funcţionar şi în special om de ideal şi de onoare.

Ziarist de vocaţie, entuziast şi idealist de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie, Românul în a cărui suflet noţiunea de neam şi patrie concretizează o adevărată religie de viaţă, cetăţeanul conştiincios, muncitor şi de o pilduitoare modestie.

Purtând un neţărmurit tezaur de bogăţie sufletească în firea lui de o aristocratică nobleţă, sărac în bunuri materiale, lasă în urmă o luminoasă pârtie de virtute, un nume de o sfântă curăţenie şi un exemplu de un adevărat românism, elegant şi constructiv.

Fondator al breslei şi sindicatul ziariştilor din Bucovina.

(Ziarul „Suceava”, nr.20, din 27.ian.1939, din Cernăuţi.)

“Înmormântarea regretatului ziarist Vasile Plăvan”

“Eri după amiază, la ora 2,30 a avut loc trista ceremonie a înmormântării regretatului ziarist Vasile Plăvan, fost redactor şef al ziarului nostrum.

La locuinţa defunctului, din strada Xenopol Nr.6, s-a oficiat un serviciu religios de către un sobor de preoţi, alcătuit din păr.protoereu Eugen Iancovschi, păr.Prelici, păr.Goraş, păr.Brenzan şi păr.Lăzărescu. Răspunsurile au fost date de corul studenţilor teologi.

Mult regretatul defunct fiind decorat cu medalia “Regele Ferdinand ! “cu spadă” pe panglică, onorurile au fost date de către un pluton din reg.4 Pionieri.

La trista ceremonie a asistat un numeros public, aducând ultimul omagiu ce a fost ziaristul de talent şi omul de bine, Vasile Plăvan.

În rândurile numeroasei asistenţe, alcătuită din membrii familiei, prieteni personali, ziarişti, magistraţi, avocaţi, etc. notăm pe d-nii: dr.Aurel Morariu, directorul ziarului „Glasul Bucovinei” , V.Bolocan, chestorul poliţiei, maior Turtureanu, D.Popesu şi Hrincu, magistraţi, Vasile Ungureanu, Octavian Scalat, Zizi Jemna, Zeno Nerbaz, Radu Lucan Herbaz, Radu Lucan şi Pontiuc, avocaţi, prof.univ.Grămadă, prof.univ.Coroamă, prof.C.Loghin, Traian Chelariu, Em.Cososchi, Ionel Teodorescu, C.Cehar-Racoviţă, Eugen Popovici, Ştefan Ioan, Buta Francisc, Haikas Maximilian, Traian Croitoru, Zenovia Ştefanovici, dr.Weinsstein, dr.Niederhoffer, Iulis Weber, Erast Carabăţ, dr.Kasner şi Jean Goldberg, ziarişti, Traian Snijec, director tehnci la „Glasul Bucovinei”, prof.Cărăuşu, păr.Bocancea Midrighi, avocat Dimitrof Butnar, director de serviciu la primăria municipiului, avocat Ropcean, Cojocaru, Ştefan Bidnei, căp.Rozmeteniuc, dir.Braha, dir.Silvestru Netea, dir.Noli Săveanu, Ştefaniu,, Aurel Sabin, Axente-Oprişanu, notar Burac, avocat Ionel Negură,etc…Apoi, o delegaţie a Societăţii voluntarilor români, cu Drapel, o delegaţie a meseriaşilor români,etc.

Cortegiul funebru a primit din strada Xenopol. În urma carului funebru urmau fiica şi îndurerata soţie a regretatului defunct, batrânul său tată, fratele, cumnaţii şi cumnatele, precum şi ceilalţi membri ai familiei, după care s-a încolonat restul audienţei.

            Cortegiul a străbătut străzile universităţii, I.G.Duca, piaţa Unirii şi Regina Maria, până la Catedrală, unde s-a oficiat slujba prohodului.

            De la Catedrală, cortegiul s-a format din nou, trecând prin faţa „Glasului Bucovinei”, unde întregul personal al redacţiei şi personalului tehnic au adus ultimul omagiu fostului lor colaborator. Apoi cortegiul a străbătut străzile până la cimitirul orăşenesc.

            În faţa mormântului deschis, au vorbit păr.protoereu Iancovschi, în numele bisericii şi d-nii : dir. Silvestru Netea, în numele „Asociaţiei voluntarilor de război”, Eugen Popovici, în numele Sindicatului şi breslei ziariştilor bucovineni, dr.Traian Chelariu în numele redacţiei ziarului „Glasul Bucovinei”, A.Sabin, în numele Casei asigurărilor sociale, dr.Octavian Scalat, în numele Asociaţiei cooperatiste „Temelia” şi Ştefan Bidnei, în numele foştilor colegi de studii ai regretatului defunct.

            Vorbitorii au omagiat rarele calităţi ale mult regretatului defunct, subliniind meritele pe care şi le-a câştigat pe timpul zbuciumatei sale vieţi.

Trista ceremonie a luat sfârşit la orele 18.”

(din caietul Ing.P.Ciobanu, după colecţia „Glasul Bucovinei” Nr.5536 din 27 ianuarie 1939 de la Bibl.Acad.Bucureşti)