sus

Volume poezie


soapte

soapte

soapte

soapte

soapte

soapte

soapte

Eroare


Cuvintele mi-au rămas suspendate
în tăceri,
lacrimile pălite le adun în palme,
râvnind
la stele mici prinse-n salbe,
acum,
când nu mai sunt cea de ieri.
Vioara,
ca un suflet pe care-l chinui,
plânge,
dar sufletul blând
pe care nimicnicia-l doare,
orgolios şi grav în cruda aşteptare,
rătăceşte
ca un vals trist ce farmecă şi-nfrânge.
Eroarea de-a iubi
îl mistuie, îl doare.
Lunatec se va pierde

în sunet trist de vioare